Manual de visare

Florile verzi de plastic, cele douăzeci şi patru de flori verzi numărate dintr-o privire, îmi păzesc mâna ca să nu-ţi scriu visele. Am visat cocoşi. Şi-o geantă roşie mai veche uitată în braţele unui bărbat beat. Mi se par puţin nedrepte visele, ca şi zodiile. Nu visez monştri. Visez minciuni. Şi minciunile altora din vis se transformă în adevărurile mele în realitate. Sincerităţi false coborâte în viaţa mea ca să se ungă cu sclipici de adolescentă şi să-mi amintească formele verbului a greşi. Întotdeauna mi-a plăcut conjunctivul. Mi se pare puţin mai sincer decât indicativul şi mai puţin pompos decât supinul. Cobaiul sunt eu. Visele sunt doar instrumente. Cocoşii crescuţi în sufragerie şi kilogramele lor, casele fără uşă şi picioarele ridicate sus în încercarea de atac. Am o brăţară cu douăzeci şi patru de flori verzi cu câte cinci petale. Restul e metal ieftin şi nefinisat. M-am simţit mângâiată şi tristă. În vis.