irinadehartie.blogspot.com Web analytics

luni, 22 august 2011

Amintiri din metropolă

Clinchete sălbatice de cavaleri romantici călare pe cai cu amintiri năprasnice, măgari cu demnitate și lupte fără șanse de câștig. Eu nu citesc decât pentru cei care scriu la nai. Și am pretenții de la bătălii, de la nunți și de la peisaje. Știu cât ești de liber .Și de firav. Trăiesc în două lumi. Și una din ele e egală cu cea mai puțin clocotită. Și cel mai ușor e când în zumzetul cuceririlor lui Columb de piatră se întrevăd baruri pline de zâne și oameni de zăpadă îndrăgostiți de fluturi, fabrici și borcane mărunte fără capace. Prin orașele mari întotdeauna colindă câte-un cavaler în căutare de sabie. Și nu știu de ce, de câte ori se împiedică, barurile-și închid ușile și Calipso-și aruncă aripile. 

sâmbătă, 20 august 2011

Să mergem

Se pare că citesc poezii și mă bucur încet odată cu șopârlele și adun creioane mecanice. Se pare că las creioane de lemn în casele altora, că scriu titluri pentru poezii și că, din ce în ce mai repede, și eu și șopârlele rămânem fără poftă de mâncare. Știu, și încerc să nu mă transform în rădăcină, că pupilele și crema de mâini sunt surori despărțite la moarte, și că tu ești acolo și nu știi să citești decât cu ochii închiși, că din ce în ce mai liniștit păstrezi gândurile în borcane cu linii subțiri de amintiri care stau să se prăbușească și că sunt aici și frunzele își revendică nervii. 

duminică, 14 august 2011

în uitare

cât despre poezii și diacritice și maniere, atât. 
probabil că m-aș fi grăbit să te întâmpin sau să te ridic de sub saltea, 
sau m-aș fi lămurit supărată și-aș fi căutat îndoieli noi, 
aș fi desfăcut imperii și-aș fi construit poduri mici sub clinchete de zahăr. 
dar n-am nimic de spus. 
nici despre poezii, nici despre tine. 
de câte ori pot îmi topesc oasele pe sub câte-o fotografie digitală crăpată
sau judec versurile cântecelor peruane, 
mă ascund în junglă sau caut cuvinte 
care să nu-și termine clinchetul înainte de dicționar.
închid uși. închid uși, mărunțesc diacritice și respir aer dulce. 

joi, 11 august 2011

Cam la fel și-un pic diferit

M-am abandonat curajoasă sub copacul propriei mele psihologii. Eu l-am desenat mare, tu mai mic, amândoi în partea dreaptă a foii, amândoi cu tot felul de fructe și amândoi pe jumătate închis. Dac-am fi știut ne-am fi abandonat sub aceleași crenguțe de căpșune, cu riscul oglindit al înțepăturilor traduse din alte limbi și din ce în ce mai privilegiați de momentul în care tu-ți vei lua în spate copacul și eu îmi voi recăpăta rădăcinile, lipsite de orice înțeles, dar scăpate de sub libertatea umilinței fructelor fără trunchi. Cam atât și puțin mai limpede. Mai limpede.  

miercuri, 10 august 2011

luni, 8 august 2011

lista de cumpărături

În ultimele clipe m-a cuprins un val de tot felul de lucruri neînsemnate că m-am trezit prea ocupată în singurătate și m-am rătăcit puțin spre stânga, m-am pricopsit cu trei feluri de întrebare și m-am liniștit cu același număr, poate puțin mai par, de siropuri de copaci netăiați. Despre toate astea și mai ales despre vâlva libidinoasă a plajelor în august nu pot să scriu. Pentru că nu știu să fac nimic mai bine decât să nu-mi găsesc locul și pentru că toată claritatea-nebuloasa gândurilor mele se datorează celei mai din urmă note de pe pânza de tramvai. Și mi-e liniște și bulgăre de somn. 

duminică, 7 august 2011

aproape-versuri despre amintire ca orice altceva

îți amintești cum scria cu toate culorile și tu le citeai pe rând și le desenai
le făceai pachete și le trimiteai la expoziții mici în subsoluri și canalizări,
cu spectatori iluștri și dansuri pe sârmă de poezie și de cretă.
îți amintești din când în când că aveai voie să uiți, să ștergi și să lași curentul neplătit.
că ea era mai sigură și din când în când își umplea ochii de lacrimi,
că peste toate era clientă fidelă a magazinelor cu orice pentru tine,
și că, deși erai exact ca toți ceilalți, ție-ți scria poezii și altora nu.
tu, cu toate gândurile și ambițiile și banii ascunși în casa altcuiva.
și ea, cu ochii mai mult în lacrimi și zâmbetul din tort de ciocolată
și niciun plan și poezii despre jazz și nume pentru copii și pentru fericire.
poate că nu-ți mai amintești, dar fericirea era proiectată fără tine.
și-a rămas așa. exact cum nu bănuise nimeni niciodată.
în pungi mici cu jeleuri și povești cu urși și tigri albi și alți ochi în același pat.

Un poștaș care refuza să ducă facturi

În seara asta, pe la zece, aproape de zece, m-am transformat în Norma Jean și-n zahăr ars, în plastic și benzinării și-o mână frustrată pe un obraz rece, sub floarea soarelui, sub ușa de la balcon, sub amintirea amantelor blonde cu faimă și fuste și mâini frustrate pe obraji cu barbă aspră.
Il Postino, Michael Radford - Poștașul și poetul 
Știi, ca să nu mai vorbesc despre mâinile tale calde, pe mine proverbele mă sperie și de multe ori mă conving că nu e nimic mai zgomotos decât un accident cu poștașul. Da, da, din proverbe am scos povestea cu poștașul și cu dragostea lui care se dezrădăcina și se prefăcea în pahar spart pe covor persan pe măsură ce stătea timpul. Timpul și zgomotul și poștașul plin de scrisori. 
Tot din povești din bătrâni, din cărți și din șanțul verde din fața casei străbunicilor din poze am mai aflat eu și despre copii și despre cum cresc și despre cum nu e bine să mănânci multă pâine caldă cu zahăr, despre cum în fiecare seară poștașul se sătura de poștă și-o lua la vale spre casă, sau despre cum n-a scris nicicând nicio scrisoare și despre cum, fără să știu, n-am nicio poză cu Norma Jean, cuptoarele vechi de pâine și  ușile de la balcon pe care, dacă nu te superi, ar fi mai bine să le-nchizi și să le deschizi tu când ți-e mai bine și mai somn. 

În geanta cărui poștaș și o dată la cât timp, speriată de ce trecut complexat se mai consumă vreo scrisoare de dragoste???

miercuri, 3 august 2011

Plus sau plus o literă sau două

Câteodată-mi frământ mese pline cu scrisori de iertare, de neuitare și sertare golite de orice răspuns plin de indiferență-ceai-șarpe, răspunsuri pline de sertare fără scrisori care să nu știe când expiră bucuriile. Sunt fericit și îndeplinesc condițiile pentru a mă transforma în literă. Să mă transforme cineva-n literă mică de mână, scrisă de copii de aproape treizeci de ani, plini de vise municipale și guri de metrou și migdale prăjite. Cele mai frumoase vise s-au omorât în serviete mici și cafenii în care scrisorile despre iubiri de toate felurile nici n-au loc, nici nu se clatină. Mă tot gândesc la iubirile cu mătreață și la copii.  
Peste câmpurile de floarea-soarelui ne-am trezit mai acum câteva zile cu fulgi mici de caramel și biciclete de circari fără animale, un pic de dezolare tehnologică și praf. Mult praf ca să nu fie ploaie și multă floarea-soarelui ca să vă treacă ideile de alte flori mai sălbatice.