irinadehartie.blogspot.com Web analytics

marți, 26 aprilie 2011

O parte din zodiacul lui Venus (început şi uitat în august 2009)

Ianuarie e I şi nu e Iunie, Iulie sau Irina. Ianuarie e luna în care mă întorc când nu plec. Ianuarie e frig sclipicios şi zăpadă cu mustrări de conştiinţă. 
Februarie e puţin cam lung. Şi cel mai mic. Şi eu mă trezesc neprimăvăratică şi mă culc somnoroasă.
Martie e povestea care se termină înainte să înceapă şi continuă pentru că e puţin mai capricioasă decât brazii neîmpodobiţi.
Despre Aprilie am cuvinte de toate felurile şi mă tot gândesc dacă să-l împing de pe ponton sau să-l las să respire uscat şi mândru că ştie să mă facă fericit. Aprilie e un soi de pian uşurel pierdut în spatele caselor de lemn de cireş de aprilie. 
Mai ar fi fost numele meu, dar m-am răzgândit şi l-am rugat să-şi găsească alte criterii şi altă pălărie. 
Iunie nu există. 
Şi pe iulie îl las în sertar ca să ne mai rămână personaje pozitive şi pentru alte singurătăţi. 

A nu se continua decât în compania cafelelor din decembrie. 

duminică, 24 aprilie 2011

Şi se adaugă un discurs de primire şi-o scrisoare de rămas-bun

Ca să am cui să mă plâng ar trebui să cobor luna din ficusul-premiu-pentru-cel-mai-bun-actor-în-rol-principal şi s-o transform în planuri din trecut schiţate cu vopsele aurii şi roşii, vopsele mediteraneene puse pe pânze ieftine româneşti, cumpărate din bani împrumutaţi şi abia daţi înapoi. Pictează-mi luna. Fără talent, cu încăpăţânare şi curaj, cu pumni în masă şi pasiuni fotbalistice născute împotriva tuturor regulilor naţionaliste. Eu folosesc cuvinte pe care nu le ştiu, dar pe care mi le-ai explicat tu. Şi nu le ştiu, dar le ţin minte ca să i le explic Lunei. Despre Luna, în variantă masculină, a scris astăzi un poet fără ştampilă de poet. Şi i-a explicat că pe pământ nu e chiar aşa cum ar vrea ea-el. Eu i-aş mai spune că merită, cât de cât convinsă, şi că pe spatele pânzei se pictează cărţi de joc ascunse în care părinţii ei îşi scriu cu auriu-roşu secretul. Din poezia aproape-poetului lipseşte aripa prost-născută a unui soi de iubire nelipsită de lipici şi maşini de cusut fără benzină, tatuaje şi zile de sărbătoare cu seminţe de floarea-soarelui sparte de dinţi necăjiţi. Dinţi necăjiţi, întorşi pe dos şi aproape nehotărâţi cu privire la trecut, la deciziile altora şi la regulile de despărţire în silabe, care se grăbesc pe zi ce trece mai tare să se picteze cu auriu şi roşu aprins şi trei pensule mici cu coadă de plastic transparent pe pânze ieftine pe care le ţine în braţe Luna când nu doarme pentru că nu există. 

vineri, 22 aprilie 2011

Un fel de Paris îngheţat sub apă

În Oceanul Arctic cresc hoteluri de patru sau cinci stele, împodobite cu invidii şi dorinţe de dor de ducă, hoteluri pline cu oameni nesuferiţi însoţiţi de alţii, zâmbitori şi amabili, cuceriţi cumva de lipsa de încredere în forţele proprii şi-ntr-o societate mai puţin speriată de peria de sârmă a ipotecilor şi-a convenţiilor socialo-băneşti. În Oceanul Arctic cresc pe sub pietre animale mici care se cred pline de suflet şi-şi îngheaţă gândurile înainte de fiecare viscol de teama dezumanizării. În Oceanul Arctic cresc limpezi ghimpi coloraţi cu fel de fel de creme de pantofi scumpi de damă. 

miercuri, 20 aprilie 2011

Să-mi explice cineva de ce pisicile au şapte vieţi. De ce nu cinci? De ce nu jumătăţi? De ce nu articole sportive din ziare anonime de provincie? Pisici imigrante? Şi pescăruşi în mijlocul muzeului. 

luni, 18 aprilie 2011

Mitologie ieftină

Covoarele pe care cobor eu din salon spre infern sunt mai reci decât inimile rădăcinilor de liliac uscat. Mă târăsc spre plămânii mei plini cu grădini fără garduri, cu rom şi cu dinţi albi şi  vise şi dulciuri artificiale. Te schimb cu tot ce nu am. Aş vrea să te întorci pe insula lui Calipso. Şi să-ţi pară rău de ceilalţi, dar să te întinzi pe nisip şi să te doară toate insectele şi să-ţi plângă hainele în spatele pielii şi să vezi stele palide şi bolnave şi să-ţi fie totul indiferent. Să te urci pe cai şi pe stânci, să aluneci pe covoare reci dinspre saloane spre infern şi să zâmbeşti resemnat în faţa umerilor goi ai lui Calipso. Lui Calipso îi lipsesc cuvintele. Şi tu te hotărăşti să-i botezi păgân mâinile cu gem de prune şi sirop de lemn pentru cutii de bijuterii pe care nu le vrei şi n-o să le ai nicicând. Din lista de libelule sugrumate de gâtul amantelor nefericite lipsesc note muzicale din a doua parte a cărţilor de istorie contemporană. Îmi aminteşti de mine pe vremea când eram vâslă în marea grecilor. 

joi, 14 aprilie 2011

Când nu eşti îţi scriu scrisori. Şi le înrămez cu cârlige de lemn auriu pe frigiderul meu înstelat. Cam atât despre viitor şi copaci cumpăraţi cu plase de fragi. 

miercuri, 13 aprilie 2011

Scrisoare cu antet final

Eşti ca un cuvânt fără mâini, fără putere de decizie şi fără şireturi la pantofi. Aş vrea să fii aşa cum eşti. Să te întinzi pe păturile altora, să-ţi iei mintea-n dinţi şi-n măsele şi-n pungi mari de plastic roşu de câte ori nu mai ştii ce să spui şi să te sperii ca şi cum n-ai avea dreptate de câte ori se mai compune câte-o melodie de dor de pisici şi de dragoste şi de rouă şi de prăjituri cu prea multe stafide. Eşti aşa, ca un polonic cu cafea. Cafea lichidă şi cu drag şi cu mâini mici şi pomi plini cu cireşe pe post de globuri sărbătoriceşti. 

Dragă domnule personaj extravagant din lumile mele cultural-mediocre, de câte ori îţi treci mâna prin păr rămân cu urme de polen în ochi. 

Numai noi doi. 

luni, 11 aprilie 2011

Oameni cu priviri discret de portocalii. Căpşuni.

Şi eu mă transform frecvent în floarea-soarelui. Mă dezvelesc şi mă limpezesc cu săpun dulce de crini domesticiţi. Şi mă aşez pe trotuar şi număr mărgele, cobor din autobuz în furtună, croşetez pânze de pictori cu mâini reci şi despart în silabe toate librăriile-bucătării de pe Strada Diagonal. Nu prea cred în posibilităţi în trecut şi simpatizez parcurile botanice pentru că mi-e milă de excesul lor de teamă de faună. Gândiţi-vă. Cine ar alege un parc botanic în favoarea unei grădini zoologice? Cine s-ar juca amabil cu un mărgăritar în loc să mângâie o girafă?  Mi-e puţin silă de poamele pline de substantive comune şi încerc, măcar atunci când pot, să nu mă bazez pe imaginaţii fructifere sau vise înrădăcinate. Eu încerc. Restul nu mai depinde decât de abilităţile hoţilor de cuptoare pline cu plăcintă de dovleac. Şi râd în hohote cu glazură şi mă perind pe coridoarele academiilor de limbi clasice cu nerăbdarea cu care, convins de nereuşită, se schiţează un pui de tuia la poarta unei judecătorii pentru animale. 

sâmbătă, 9 aprilie 2011

La ce se gândeşte o lebădă răcită?

Mă gândesc că verbele reflexive n-au nevoie de explicaţii poetice sau pescăreşti sau legate de problemele conjugale ale perechilor mixte. Mă mai gândesc la câţiva copii blonzi; doi mai concret. Şi la ardeii mici care ar trebui să fie iuţi şi uită, sau la miligramele care-şi doresc să ajungă saci mari de cartofi. Mă gândesc la oraşe ca New York-ul noaptea, la lebede cu roşu-n gât sau la restaurante alese cu atenţie din cartea de bucate. Mă tot gândesc cum să te aduc acasă şi cum să-ţi spun că mi-ar plăcea să dansăm fără papuci şi să cântăm cât putem de ruşinaţi. Şi dacă tac să mă rogi să nu mai tac. Şi-o să mai tac puţin ca să-mi treacă supărarea şi ruşinea şi-o să zâmbesc cu lacrimi în colţul dinţilor şi-apoi o să râd în hohote şi-o să-mi amintesc că mă gândeam cum să-mi aleg cizmele şi-am ales până la urmă un gând ridicol. 

miercuri, 6 aprilie 2011

Despre Alpi şi sufletul meu

Nu e uşor să trăieşti în Alpi. Şi să suferi războaie mondiale şi să mănânci îngheţată şi brânză şi să te uiţi la filme alb-negru şi să cauţi necăutatul cuvintelor pe cale de dispariţie. Eu m-am născut, cum spuneam, pe coasta unui cireş aproape neînflorit. L-am simplificat şi l-am coborât puţin cu picioarele în rădăcini şi-atunci mi-a dat voie să mă nasc. De fapt eu n-am fost niciodată în Alpi. Dar cred că şi acolo cresc în copaci animale gălăgioase şi albastre îndrăgostite de insecte dăunătoare galbene. Şi dacă e aşa, filmele alb-negru cu virgulă şi tâlhăriile şi cerceii şi fumul din gumele de mestecat şi leagănele fără nume în altă limbă, toate astea şi celelalte parabole fără cuvinte, toate-toate, se transformă în nopţi de aprilie-august care nu-şi găsesc locul sub revistele de modă. 

Când era copil, bunicul meu avea un cal şi-l călărea în picioare şi era fericit şi bun şi-aşa a fost întotdeauna. 
Când trece un timp şi începi să fii din ce în ce mai puţin lămurit despre ce e şi ce a fost fericirea sau bobul de năut sau globul spart din partea dreaptă a bradului, ajungi să începi să pricepi că prăjiturile sunt amare şi că librăriile au o ieşire în spate, că muzicienii - mai ales soliştii de rock- se îmbolnăvesc, că nu dai niciodată telefoanele potrivite, că faci exact pe dos ciocolata caldă şi că nu trebuie să ştii tot ca să faci orice. Şi-atunci mai trece un timp şi uiţi de ce ai ajuns la concluziile astea şi te apucă un somn mărunt care îţi strică orice speranţă de înaintare sau de trepte corect proiectate. 

vineri, 1 aprilie 2011

La multi ani, tati!!!

O consoană şi-o vocală şi părinţii lor

Globul pământesc şi de gumă şi din nori şi de penalty-uri şi cu plural şi singular şi primăvară bolnavă. Un glob cu acorduri şchioape de chitară călcată în picioare pe trotuarele Mediteranei. Am fi băut o cafea la reducere şi din ea s-ar fi  decupat din instinct doi copii blonzi. Cu nas mic şi urechi mari şi ochi verzi şi albaştri şi întredeschişi mai-mereu, ascunşi de idei despre gutui şi idei străine şi idei ale altor părinţi cu alt gust de cafea. Şi globul pământesc s-ar fi transformat în broască. Şi oamenii se plimbă spre numele de familie ale vânzătorilor şi cel mai înalt se întoarce şi se holbează la trei fotografii cu nevertebrate pline de suflet. Diferenţa dintre cometa din poveste şi zmeul de pe cer e încifrată în tălpile tale. Dacă te-aş gâdila poate te-ar durea urechile şi dacă aş fi vampir mi-ar fi somn şi mi-e puţin ciudă când mă gândesc că în ziua în care cineva o să izbucnească în plâns şi-o să arunce globul pe geamul cu multe stele şi puţini monştri, n-o să mai fim nici eu, nici tu. Eu o să citesc ziarul şi-o să ignor faptul că universul se învineţeşte şi tu o să dormi conştient de visele altora. Şi-o să râdă din neexistent copiii noştri cu păr blond şi ochi albaştri şi verzi şi poftă de gutui.