irinadehartie.blogspot.com Web analytics

luni, 30 ianuarie 2017

Haos

Mi-e teamă că mi-am pierdut papucii, vocea și sprâncenele. Străzile fără carioci subvenționate și limba de acasă. Când eram cuvânt din definiția timpului, aveam zurgălăi și bucăți din Tibet, sardine și îndeletniciri, haos, muzică, realism magic, cuceriri istorice și vapoare inventate pe covorul de la intrare. Mi-e teamă că astăzi, răgușită și simandicoasă, nu mai știu să fiu cu alți ochi. Că mi s-a stins tristețea și mi s-au decolorat hârtiile, că transpir în căutări lesnicioase de critici subiective. Mi-e teamă că astăzi e doar haos. 

luni, 23 ianuarie 2017

Books of my moment 

Ianuarie și trenuri ignorante

Pe cealaltă bancă, nebun și cocoșat, omul îngână ușor nume de amante, infractori și mâncăruri cu mălai. Omul e speriat. Îi e frig, are bătături și n-a știut niciodată cum stă treaba cu ironia. Nici să schieze. Să iubească. 

miercuri, 18 ianuarie 2017

Păsări și iubiri domestice

Pe casa lor se plimbă cucuvele repetente și garduri pline de steaguri fără țară. Câteodată, când bate vântul prea tare, la ea în zâmbet se strecoară cu scara metalică supărări care vin din pantofii lui, din drumuri spre casă și colici renali. Mai târziu, când se scutură cactusul de fructe, pe el îl strigă absurdul și se ascunde sub pătura ei de tristețe. 

El cântă la chitara de plastic și urmărește știrile internaționale cu interese secreto-imaginare, ea se plânge de clima excesivă a dicționarelor, de cartoane, de șifoniere și de praful de stele din care s-au smuls cucuvelele. Așteaptă și zâmbește. Cuvintele sunt ca păsările ghinioniste. Pașii continuă cu aceeași încăpățânare. Solidă și tristă.  

Pe casa lor se plimbă delicatețea cu bastonul și, deși ceva supărați pe viață, se închină din când în când la oamenii buni, măcar așa, în caz de furtună.  La ei acasă hârtiile și anii sunt câmpuri de rapiță și zăpadă.  

duminică, 15 ianuarie 2017

La mine la bloc

Muzele nu există. Există speranță, durere, sarmale și semințe de floarea soarelui. Muze nu. 
Șantiere de pe vremea lui Ceaușescu și cofetării în care se fuma fără rușine. Terenuri de fotbal înlocuite de case diforme și dicționare în care nu s-au înregsitrat încă înjurăturile de la bloc. 

La mine la bloc muzele jucau pitulușu, se împingeau în zăpadă și se îmbrăcau frumos de Mărțișor și de Paște. Se ascundeau în subsoluri pline de apă și șobolani și numărau până la mie cu ochii întredeschiși, speriați de mumiile din poveștile lui Noni. Eu urcam și coboram de zeci de ori pe zi ca să mă schimb și ca să fur felii de castraveți din frigiderul nesupravegheat. 

La bloc nimeni nu vorbea despre politică externă, nici despre școală, nici despre muze. Cel mult ne interesa filmul de la ora patru și cel puțin ce taxi conduce vecinul de la trei. Eu am vândut pâmânt cu lingurița la intrarea în scară și mi-am pus unghii de petale în grădină. Ne prăpădeam de râs cu gura leului și ne umpleam genunchii de bandaje și bălării în excursii periculoase până la blocul de la bănci. 

luni, 9 ianuarie 2017

Ziduri

Eu nu știu să scriu despre mine. Nu știu să povestesc cum că sunt prinsă între două țări, patru limbi și multe cărți neterminate. Scriu despre oameni cu care nu vorbesc. Despre păsări pe care nu le mănânc și ierni pe care nu le simt. Mă zbat între excelențe plauzibile doar în locuri în care nu mai trăiesc și mediocrități muncitorești în noile mele pânze.

duminică, 8 ianuarie 2017

Omul de sub plapumă

De când șterge praful cu sabia, omul se simte mai singur. Mai absurd, mai amabil, mai zdravăn și mai singur. Se ascunde sub polei și hărți meteo și se convinge pe sine însuși că socotelile vieții sunt mai curate decât visele.