irinadehartie.blogspot.com Web analytics

duminică, 21 decembrie 2008

Principesa


In fiecare dimineata,dupa ce ma nasc,imi pun rochia de printesa.Nici roz,nici cu paiete sau pietre pretioase..Aaa nu..Nici Cenusareasa nu sunt.Rochia mea de printesa e de fapt un costum deux-pieces dintr-o stofa grosuta,potrivita oricarui sezon:toamna si iarna in salile de conferinta incalzite de soba electrica,primavara in gradinile elegante si vara in cramele regilor nestemati.
Am cam noua sute de rochii si costumase pe care le port la diferite evenimente si prin casa. Ma schimb de patru ori pe zi si nu port niciodata aceiasi pantofi cu cele patru costumatii. Ma machiez doar atunci cand ma intalnesc cu o vita nobila. Nu port tocuri mai mari de sapte centimetri si n-am nevoie de stilist pentru ca imi pieptan parul pe spate. Uneori, cand se pune problema cate unui dans antrenant imi prind parul intr-un coc spaniol cu agrafe subitiri, negre si cu capetele rotunde.
Nu imi place sa mi se spuna Majestatea sa. Prefer Alteta sa. Citesc romane politiste. Preferabil in limba engleza. Insotite de un ceai de lamaie. Cand sunt racita ma ingrijesc trei surori medicale tinere, imbracate in alb impecabil si cu unghiile curate. Apropo de unghii...le tin scurte, rotunde si nelacuite. Unghiile sunt mostenire de la o matusa din Franta.
Seara, inainte de culcare, ma asez pe unul dintre fotoliile visinii si ma gandesc la ziua care se incheie. Dupa ce termin citesc cateva cuvinte din DEX (fara definitie, doar cuvantul), sun un prieten care are nevoie de urarile mele si-apoi ma arunc intr-o camasa de noapte pe care am fixat-o multe zile la rand in vitrina unui magazin.

joi, 18 decembrie 2008

marți, 16 decembrie 2008

Peter

Peter Pan e singur acasa. Si cand Peter Pan e singur acasa ar fi bine sa-ti cumperi o pereche de tenisi roz, sa-ti cumperi niste aripi cu sclipici, o fustita pentru Lacul Lebedeor, un cd cu Beatles si o cutie de pate de gasca. Peter Pan nu sta niciodata intr-un loc. Cand e suparat Peter Pan incaleca o cuite de algocalmin, o ia de mana pe Wendy si sa vezi...Se cearta deasupra bisericilor, Wendy ii striga ca sta prea mult la bere cu baietii, el ii raspunde ca a fost cu Clopotel pe la copii...ea zbiara ca Clopotel e o vagaboanda...Si tot asa...Dar cand Peter Pan e singur acasa...ar fi bine sa uiti de orice uragan, de orice plecare a trenului accelerat din statie, de orice saritura de iepure. Cand Peter Pan e singur acasa lumea ingheata si incearca sa respire. Sa se linisteasca. In sfarsit nu se mai aude zumzetul...si Peter Pan doarme pentru ca lumea intreaga sa se poate odihni o clipa...

As..

Daca as fuma as fuma Kent 8 scurt. Si daca as bea as bea bere cu lamaie. Si daca n-as fi indragostita as fi nesimtita. Si daca n-as fi fata as fi un monstru fara dinti. Si daca n-as fi romanca as fi nipona. Si daca as manca melci i-as manca fara smantana. Si nu mi-ar placea sa rad pe 20 aprilie. Si as zambi doar asa ca sa te enervez pe tine. Si as minti mult. Si as injura. As injura cum m-ar invata prietenii mei cainii. Pentru ca daca nu m-as fi nascut acolo unde m-am nascut as fi politista. Si m-as stramba de fiecare data cand unul din voi ar spune ceva inteligent. Si daca nu mi-ar placea fizica de clasa a IX-a, mi-ar placea chimia de-a VIII-a. Si tot n-as avea nevoie de sfaturi din carti. Si as rupe toate tratatele de sociopsihologie si m-as imbata cu gume turbo. Si pe tine te-as imbraca in biscuiti cu bobite colorate deasupra si cu crema spumoasa la mijloc. Si m-ar chema Josefa. Si as avea nevoie de putina speranta schioapa si as zbura pe aripa stanga a avionului pana in Tenerife. Si-acolo as canta la pian in mijlocul unui bulevard nou. Si as rade de crizele lor de isterie. As rade cu tot cu somajul lor si cu viata mea de imigrant. As fi urat de justitie si as fi cam urata in oglinda. Pentru ca n-as avea prieteni si nici n-as ghici cum sa ma opresc cand e rosu. As sta cu picioarele incrucisate si m-as speria de privirile reci ale braziliencelor. Si m-ar apasa o durere de spate. Si poate m-ar cauta prin pivnite vechi securistii. Si mi-ar gasi poate pozele rupte. Si poate n-as fi batrana. As fi inchisa intr-un lagar si n-as mai vorbi romaneste decat cu mine cand m-as droga cu iagatele de prin padurile eschimosilor. Si viata mea ar fi in GULAG ca a Anitei Nandris Cudla fara copii. Copiii i-as lasa sa plece cu Florea si eu as ramane cu vreun Chirica sa ne uitam la Harry Potter calare pe oleni...Si-apoi m-as intoarce acasa si as fuma Kent 8 scurt si m-as oftica daca n-ar mai fi bere in frigider.

luni, 15 decembrie 2008

Vasile

Din telefonul cu mii de minute se aud niste zogomote pe care daca le-ar picta vreun vecin pictor vreodata ar fi foarte murdare si foarte roz. Din strafundul kitsch-ului care imi mangaie urechile cineva striga nepotolit: "Domnisoara...Sunt io, Vasile!"...Zic..."Da, domnule Vasile, aveti nevoie de ceva?" ...si inchide. Ma pufneste un ras bezmetic din cauza caruia nu pot sa deschid usa. Soneria se incapataneaza sa ma intristeze si ies intr-un final cu un papuc in picior si unul in mana. La usa, in spatele covorasului murdar, ca sa nu incomodeze...domnul Vasile. "Buna ziua, domnisoara. Vasile imi spune." Zambesc ca sa nu ma sperii. Si nu ma sperii. "Spuneti, domnule Vasile." Si fuge.
Ma intorc spre colivie, il intreb pe Bibi daca a vazut ceva si el imi spune linistit: "20 de ani in Siberia". Acum, cand as avea motive sa rad, ma limitez la un zambet sec pe care Bibi il recunoaste deja de mult.
Ma asez in fata mesei cu o nelamurire pe care ma hotarasc sa o las nelamurita. Ma spal pe maini cu cateva pagini dintr-o revista glossy si aprind laptopul. Bag parola. Conectez rds-ul. Yahoo Messenger. User.Password. Vasile wants to be your friend. Dau accept si se deschide fereastra viitoarei mele conversatii cu Vasile. "Donsoara...sunt tot io...Vasile." "Da, Vasile. De ce tot fugi?" Vasile has signed out. Ma uit la Bibi curioasa si el imi da raspunsul: "Regina Maria a plecat la Cercul Polar".

duminică, 14 decembrie 2008

Cand din interiorul buzelor mele rasare cate un manunchi de adolescenta tenebroasa ma arunc in mijlocul strazii, opresc toate masinile, toti soferii deschid geamurile si eu le soptesc: Nu-mi mai bate inima in piept...La propriu... S-a mutat in partea stanga a buzei de sus si ma jeneaza ca si cum ar vrea sa ma trimita la spitalul de boli contagioase cu tot dinadinsul...
Dinspre strada Venus vine un camion de gunoi. Le dau voie celoralalte sa plece...ma pregatesc sa il opresc...si, inainte sa apuc sa fac semn, un domn in varsta cu o sapca lasata intentionat pe spate, cu bretonul bine pieptanat, alaturi de un prosop cu o domnita dezbracata intins cu atentie pe scaunul din dreapta, striga: Urca! Te cautam!
Coboara scara...eu urc...ma asez peste nudul artistic de pe prosop...si zic: "La gunoi!" "In care te arunc? La biodegradabile? Peturi? Plastic? Sticla?" "Unde vreti... Daca se poate la lada pentru broscute si buburuze fericite...Eu nu prea mai am inima...sticlele s-ar putea sa nu ma primeasca..."
Buza de sus pulseaza fericita...Cea de jos se transforma in suport de pahare cu stema unei echipe de fotbal retrogradate...

duminică, 7 decembrie 2008

Imi zambeste perdeaua murdara si ametita de fum de tigara. Imi zambeste ca si cum n-as avea nevoie de amuzamentul ei,ci de o compasiune beata de marijuana. Si se stramba la mine cu tot cu florile ei batrane, cu tot cu femeile care au tesut-o la fabrica de confectii, cu tot cu muzica pe care a ascultat-o, cu tot cu geamul murdar si cu imprejurimile pe care le leagana cateodata, cand bate vantul.
Ma intreb de ce sunt oamenii nervosi cand n-au niciun motiv si ma mai intreb cine a scris prima data cuvantul OBRAZNIC. Mi-e putin jena cu mine si ma sarut cu o bucata de ciocolata.
Perdeaua rade ca proasta. Si eu ma uit neclintita. Mi-e indiferent cati iubiti are si cate nopti nu doarme. E doar o perdea. Si eu sunt doar un om. Ma uit...

joi, 4 decembrie 2008

Dinspre ultima generatie...


O bunica bastarda se deseneaza pe zidurile cetatilor medievale. Si rade. Rade ca apucata. Copiii din cartierul vecin se uita la ea de departe si plang de foame. Erau zile in care femeiele plangeau si copiii radeau de nestiinta. Se gadilau singuri cu scutecele murdare si se intrebau de cele mai multe ori incotro merg tiganii care cotrobaie prin gunaoie.
Acum e invers. Copiii plang a amaraciune si bunicile rad indragostite ca la 15 ani. Indragostite si nebune. Bunici nebune catarate pe ziduri false pentru alpinisti. Si bunicii le privesc de acasa, din pat, facandu-si cruce si cerand indurare Dumnezeului descoperit in epoca postcomunista si devenit verosimil abia in ultimii ani.
Copiii isi fac abonamente la ziare ca sa primeasca miercurea romanele lui Kafka si bunicile participa la concursuri zilnice de frumusete. Si pierd. Pierd in fata mamelor tinere care si-au uitat copiii in chioscurile de ziare. Si cand pierd rad. Rad bunicile ca nebunele si se zbat ca si cum le-ar fi mila de lumea pe care ne-o lasa. Ca si cum ne-ar batjocori fara voia lor. Ca si cum rasetul e ultima arma impotriva unei plictiseli tehnologie de cel mai inalt rang.
Copiii au cearcane verzi. Mamele danseaza din buric la televizor. Si bunicile plang cand pot, ascunse sub poduri de nuiele.

marți, 2 decembrie 2008

Emigrant


Calare pe motorul fierbinte lumea se sperie si se indoaie ca ultimul episod al unui serial prost. Emanciparea se lasa subjugata, oamenii nu mai merg la vot si plantele urasc ecologistii. Cam asta se intampla atunci cand Pamantul se hotaraste sa ceara drept de calatorie in alt univers. Vrea diurna, trei mese pe zi si cazare la o pensiune de cinci trandafiri galbeni-aurii fara spini.
Colantii fosforescenti si patinele cu rotile din picioare il fac caraghios si dulce in acelasi timp. N-are nevoie nici de calciu, nici de fier si nici gand de vaccinul antigripal. Vrea sa plece in spatiu fara casca si fara tub de oxigen. Vrea sa ne lase pe toti amanet satelitului handicapat si sa ne faca sa plangem de dorul lui si al salamului de vara.
Are o singura rugaminte. Sa luptam contra terorismului pe Luna pentru ca acolo bombele nu isi mai fac efectul si e posibil sa castigam. Are nevoie de putina speranta. E tot ce ne cere. Apoi ne leapada. Ne da cate o grebla si cate un peste oceanic la fiecare, isi ia pantofii de clovn in geanta de fotbalist si pleaca indurerat. Pleaca de nevoie. Aici nu mai merge. E cazul sa incerce afara. Poate gaseste pe unde, pe la vreun patron mai instarit, o slujba in constructii. Intr-o zi va veni dupa noi.
Deocamdata...