irinadehartie.blogspot.com Web analytics

luni, 31 octombrie 2011

Anotimpurile au și ele ceva al lor

Mai mult sau mai puțin risipitoare, toamna asta și-a limpezit toate frunzele cu monede de praf, a făcut economie de oameni și de fum, de parcă și-ar fi vândut biletele pe vin ieftin și cald amestecat cu bucăți care mai de care mai de plastic de portocale și mere și bucăți de suflete de imigranți împachetate în folii transparente. Pentru că toamna, ca să revenim la mine, e când bună, când șireată, și se ascunde pe unde poate de câte ori își ascute creioanele cu cuțitul de bucătărie fără bucătărie. 
Creioanele mecanice nu se ascut cu picături de trecut trecute prin sita viitorului. Și dacă vrei să știi cum a fost ultima cină, mai citește din cărți toamna. Orice carte, pe la pagina 121, ține strâns un cuvânt plin de riduri de tinerețe care-și mătură praful de pe noiembrie și se-ntoarce aproape pierdută la cele mai amețitoare vise pe care le-a trântit într-o zi pe sub cărămizi, vicleană, dar colorată fără cuie, toamna. 
”Să nu te sperii, draga mea...Eu o să plec.” 

duminică, 23 octombrie 2011

Pierdut colecționar de ”pentru totdeauna”. Nu se oferă recompensă

Itaca e departe și arde. Marea se zbate în cadă, oamenii râd de sirene, iar pe Calipso o cumpără oricine.
Nici eu, nici Cortázar, nu știm să răspundem la întrebările despre râme și inteligență artificială.
Culorile despre care nu vorbești sunt cele așternute pe sub.
Conopidă și lanțuri groase de aur, nămol pe spatele monștrilor, căldări pline de supe de pește.
Scriitorii risipesc hârtii și vopsele pentru ochii fetelor lui Ulise.
Despre muze nu vorbește nimeni. Nimeni nu doarme când vine tăcerea despre muze.
Clocotesc gelozii în oameni raționali, liberi și predispuși la fericire.
Pe mine mă strâng de mâini cătușe de lemn cu miros de asfalt și ochi de catifea pe dos.
Arta din muzeu nu mai e artă. E Marea Ionică.

Invitat de onoare la gând

Și-atunci am să mă ridic în picioare. Îmi iau la pachet îndrăzneala, îmi colorez colecțiile albinoase de frustrări nervoase și le-ascund sub toate j-urile din numele meu cel mai ascuns.

M-am gândit bine. Aveam mai puține griji și mai multe bătăi de inimă. Coji de portocale prăjte și frunze murdare în pahare de plastic. M-am ridicat în picioare. Și-am stat, am ascultat, n-am înțeles nimic și m-am așezat. Am dat din cap ca și cum ceva din fiecare emisferă a strămoșilor mei ar fi contribuit la marea adunare a gândurilor. Ceva din mine s-a coborât la rangul celor mai proaspete vorbe și m-am prăbușit rușinată sub propriul meu prag. Acolo, cumva, s-au limpezit fântânile și-am rămas blocați în iarbă. Am plâns puțin. De teamă, dar mai ales de dor de plâns, am renunțat mândră la propriile mele gânduri. Cele mai proaspete și cele mai tulburi. Uscate, unsuroase. Suspin.

Suspin e un substantiv comun. Delicat.