irinadehartie.blogspot.com Web analytics

sâmbătă, 25 decembrie 2010

Când?

Când copiii sunt copii şi Crăciunul e păstrat în pungi de plastic şi cutii de carton, amestecat uşor cu mărţişoare şi felicitări cumpărate de la colţul de lângă piaţă. Când dormi şi te trezeşti şi nu scrii despre tristeţe ca să nu-i întristezi pe ceilalţi. Când nu ştii să scrii despre tristeţe. Şi când dimineaţa cauţi motive şi prăpăstii între decembrie şi dimineţile broaştelor de hârtie. Şi te trezeşti şi te-ntrebi şi-ţi dai seama că nu ştii răspunsul. Iunie şi ianuarie sunt departe. 

Să nu fie numai de sărbători...Fericire!



luni, 13 decembrie 2010

Motive suficiente

  • Dacă el (soarele alunecă peste mare) şi ea (ninge încet, dar nu se prinde) nu s-ar fi cunoscut, în locul ghiveciului de pe prima stradă la dreapta ar fi zăcut un cais uscat, aproape mort, intenţionat abandonat de câteva idei împărţite greşit în silabe.
  • Pe spatele tău, pe ceafă mai exact, doarme un spiriduş mic parfumat matematic (e ceva cu trei, ceva cu patru şi ceva cu unu înainte de patru), care, când (şi dacă) adormi, se bagă în plapumă lângă mine şi-mi şopteşte formule inversate ca să-mi dea viaţa peste cap şi să mă neliniştească liniştit. 
  • Când în lumea ta imaginară se interesectează creioane neascuţie, linii subţiri şi peşti spadă, e semn clar că nu s-a schimbat nimic şi că e momentul să renunţi la iluzii şi idealuri nebotezate. 
  • Să se-nchidă străzile, vă rog. 

duminică, 12 decembrie 2010

Din cufărul lui Iuda

De obicei pisica şi bradul sunt daci şi romani. Tomana, stropiţi de nelămuriri şi îndoieli, coboară din liliac şi se transformă în mâinile unui bărbat cu părul albastru. Într-o seară bărbatul şi-a pus cele trei perechi de ochelari, s-a îndreptat către oglindă şi din ochi i s-au desprins culorile unei amante nefericite. Femeia şi-a pus cizme de iarnă, s-a apropiat de sertarul cu frunze coapte şi şi-a prefăcut genele în categorii gramaticale destul de puţin cunosute printre nefericiţii încifraţi. Supinul s-a făcut pisică şi crema de noapte de decembrie şi-a schimbat mirosul în brad. De obicei pisica şi bradul coboară din liliac când Iuda se ascunde în porumbii abia înfloriţi. Iarna gleznele lui Iuda sunt gume de mestecat scoase din cuptorul cu plăcintă. 

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Înfloreşte

Şi după un timp s-au rupt minele şi mi s-au aprins ochii şi mi s-au deschis venele şi din sânge mi s-a desprins un fel de zăpadă artificială care mă urmăreşte încă şi mă oboseşte şi de care eu şi cei şapte elefanţi cu urechi zburătoare pe care-i cunosc ne săturăm din ce în ce mai tare în fiecare dimineaţă. Casa mea se sprijină cumva pe nord-vest şi, ca să fiu curajoasă ca toţi finlandezii, o să spun că mi-e dor de mare.

Fără nimic

Mi-am amintit de mine. Şi m-am oprit în faţa acvariului, i-am pus unuia dintre peşti ochelari mari de vedere, l-am mângâiat cu silabele tonice şi l-am învelit cu cele nordice. Mi-am amintit de peşti şi mi-am spus câteva poveşti pline de consoane vesele tocmai ieşite din clădirea Operei. Şi-am uitat din nou de mine în favoarea unui elefant mic care când nu doarme rămâne fără ochi. 

joi, 9 decembrie 2010

Doar în gândul meu

Mă gândeam eu când eram mai mică şi mai puternică, dacă nu cumva Shakespeare minţea mult şi dacă un pisic n-ar putea fi un glob spart şi pus pe-o felicitare pentru oameni buni, dacă pe măsură ce creşti nu-ţi cresc oare şi aripi spre stomac şi dacă nu cumva cea mai frumoasă muncă din lume nu e cea de salvator de litere din turmele de cifre. M-am oprit puţin, nu mi-a răspuns nimeni şi-am trecut mai departe în amintirea vechilor semne cocoşate de întrebare. Mai pe la mijlocul călătoriei, când îmi încreţeam părul cu sârme şi bureţi, am luat-o de mână pe Nina Simone, am dus-o la uşa lui Racine şi i-am lăsat să se certe despre viaţa  şi pielea galbenă a Sofroniei. Astăzi nu mai vorbesc cu nimeni despre cât costă numele unui om fericit; când eram mai puţin sălbatică şi mai puternică, aveam trei colecţii de vederi şi cecuri care cumpărau trei fericiri întregi, fericiri din castronul cu indiferenţă şi raze ultracurcubeice, fericiri în aşteptare. Dar să ne lămurim puţin: Sofronia e un personaj din viitor care nu răspunde la întrbări şi nu visează decât fulgi de zăpadă separaţi. 

Jumătăţi de trucuri fără glas

Când te trezeşti cu iarna-n palme, în tricoul alb cu mâneci scurte şi note muzicale cusute pe nevăzute, te aştepţi fără voie ca cineva, probabil un angajat al priMăriei sau un şomer înfumurat, să te transformE în om de zăpaDă şi să mute dIn loc dulapuri linguşitoare, geografii nehotărâte şi căciuli mici de plAstic, să fie mai puţină linişte şi mai mulţi cartofi şi, ca în fiecare secol impar, să se trezească un monStru blând care să te-nveţe despre eşecuri şi dispariţii, nesăbuinţe şi alte cuvinte pe care le mai împart doar poeţii şi oamenii de ştiinţă. 

Până una alta, el şi ea împart şosetele. În pragul iernii, înainte să renunţe unul la celălalt şi la jumătate din lume, în tricouri cusute pe nevăzute, ei doi împart şosetele lui. 

joi, 2 decembrie 2010

Chiar dacă tu nu mai ştii

Pentru mine când trec anii, trec licuricii. Încărcaţi cu tot felul de minute surde şi mânjiţi de cuvinte sărate şi prea sărate, licurici obosiţi trec peste luna martie şi sar în decembrie ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Eu mă sperii. Eu mă bucur. Tot eu renunţ şi revin şi-o iau de la capăt. Încep de la coadă. Îl sudăm şi-l împărţim în zeci de bucăţele mici de şi de firimituri de plastic. Anul care stă să cadă-n cap. În mijlocul oraşului se umplu de buline roşii copii cu speranţe dungate. Pentru mine când trec licuricii, nu mai trece nimic. 

miercuri, 1 decembrie 2010

Croim ţări pe măsură

M-aş prinde astăzi cu mâinile sau cu urechile de un balon plin cu apă uşoară şi murdară şi-aş zbura din loc în loc, de la balcon la balcon, spre meleaguri în care steagul dansează mai puţin lasciv şi oamenii te primesc la ei acasă fără să te-ntrebe cât porţi la picior şi cine ţi-a croit cămaşa, spre ţări mai mici sau mai mari care mai cred încă în  onoare paradisului, spre bulevarde în care, dacă te opreşti puţin ca să admiri frigul nu te goneşte nimeni cu pietre sau stele călcate în picioare.
La mine acasă, sub cerul meu, se sărbătoreşte sărăcia, guvernul şi fotbalul altora.