Când te trezeşti cu iarna-n palme, în tricoul alb cu mâneci scurte şi note muzicale cusute pe nevăzute, te aştepţi fără voie ca cineva, probabil un angajat al priMăriei sau un şomer înfumurat, să te transformE în om de zăpaDă şi să mute dIn loc dulapuri linguşitoare, geografii nehotărâte şi căciuli mici de plAstic, să fie mai puţină linişte şi mai mulţi cartofi şi, ca în fiecare secol impar, să se trezească un monStru blând care să te-nveţe despre eşecuri şi dispariţii, nesăbuinţe şi alte cuvinte pe care le mai împart doar poeţii şi oamenii de ştiinţă.
Până una alta, el şi ea împart şosetele. În pragul iernii, înainte să renunţe unul la celălalt şi la jumătate din lume, în tricouri cusute pe nevăzute, ei doi împart şosetele lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu