irinadehartie.blogspot.com Web analytics

joi, 30 august 2012

Mai rămân gările

Încep să cred că gările își merită soarta. Așa cum caii  merită câmpurile și femeile gențile pline. Așa cum iubirile fără capăt își merită, ironic și puțin paradoxal începutul.
În gări, în drum spre trenuri bătrâne, se cutremură emoția călătorului și se-amestecă revolată cu pungile mici de grisine. Încep să fiu sigură de gări.

miercuri, 29 august 2012

Printre claxoane, găleți de var și nopți cu geamul deschis și

luni, 27 august 2012

N-am mai avut timp

A venit ploaia. Și școala militară. Tramvaiele fără noimă și cârlige pe șina în curbă. Librăriile pline de parfumuri. Căscatul la fiecare doi pași. Promisiunile că data viitoare nu mai adoarme în mijlocul străzii. Ploaia. Școala militară. Bine că ai plecat tu, măcar așa se mai aștern lucrurile-n ordine și se-ntoarce lumea pe dos. Pe dosul ăla pe care mi l-a cusut nenea de la croitorie cu tot felul de ațe de aceeași culoare. N-aș putea să spun ce culoare. Era pe dos. Când se întoarce lumea pe dos eu închid ochii și dorm în mijlocul străzii. Bine c-a venit ploaia. Și școala militară plină de copii cu fețe dărăpănate și uniforme verde-sticlă. O fi fost școala de turism. Sau ploaia. Nu mai știu. Oricum, de vreo trei ani, lumea asta își arată prea mult tivurile.

marți, 21 august 2012

Seria nereușitelor

M-am gândit să mă rostogolesc sub pietre și să-mi vărs cântecele în buzunare de stofă deasă ca să nu te mai aud. Să alunec de căldură, să-mi spânzur cărțile de cerneală, să cresc libertate artificială, să-mi explic conjunctivul fără indicativ și fără alergie. Și să râd atât de tare încât să nu-mi aud buzunarele revoltate și clinchetele australiene de farfurii nespălate. M-am gândit și să plâng. Dar m-am răzgândit. Și tot te-am auzit. 

marți, 14 august 2012

Și cum să mai găsim fericirea dacă n-avem nici lupă, nici aripi, nici coșuri pline cu rufe albe fără cusături?

duminică, 12 august 2012

Din zbor. Spre basm.

Din cafeaua de măcinat picură cărți de povești și mandarine crude, iubiri cu nas de argint și lasouri prost legate, zgârieturi din cauza norilor și vopsea de garduri și unghii, mai puțin

vineri, 10 august 2012

Ca să te înțeleg m-am transformat în câmp cu maci și mitraliere cu apă. În castron de plastic cu cereale, planuri pentru credințele altora și gulere subțiri de rochii deochiate. Și nu te-am înțeles. 

miercuri, 8 august 2012

Cine n-o fi scris despre ochi?

Ochii tăi sunt un fel de amestec de rechini și flori de grâu în povești încâlcite, fără margini și președinți, în zile cu soare mult, când se rostogolesc prin bucătării străine lingurițe mici de zahăr brun. 
Și câteodată, când ți-e somn tare, adorm și eu. Să zicem că, de departe, ne-nchide glasul un fel de respect mai bătrân decât noi.  

marți, 7 august 2012

Asfințit cu pietre arse

Ea stătea cocoțată pe scaunul din față al mașinii și printre dinți îi alunecau un fel de lacrimi care veneau de mai sus, de undeva din munți, dintre zăbrelele pe care le rupsese cu sufletul înainte de asfințitul lui.

Ce-am găsit într-un sâmbure de caisă amară

Mă caută de mult o întrebare cu nasturi albaștri și fără capăt de fir. Fug și mă amestesc cu tot felul de mirodenii, mă lipesc de carioci și mă fac semn în cartea de telefon, doar-doar s-o liniști și s-or închide ușile argintii pe care mi le-am inventat iarna trecută de teama amintirilor. 
Cum că...De ce cresc macii pe calea ferată? În traducere liberă, de ce nu se mai opresc dragostele când încep așa, pe nepregătite. Vi se pare că-s două lucruri diferite și că m-am avântat prea tare, știu. Că s-au rupt cărămizile de căldură și eu vorbesc cu vorbe cam ruginite de atâta nefolos. Că se prăbușește țara, că se termină Olimpiadele, că s-au copt roșiile prea tare și animalele din arcă au început să se arunce în Dunăre de teama cotropirii nemțești. 
De-atâta nepăsare au plecat macii de pe calea ferată și-au lăsat loc liber marfarului cu cai albi pe pereții altora.
Să mă mai caute și alte întrebări. Că nu-s. 

luni, 6 august 2012

Poticneli în traficul minții

M-am speriat de un camion ușor trist care se-ntrecea pe șoseaua ocolitoare a rațiunii mele cu cele mai îndrăznețe rațe sălbatice. În mintea oamenilor de pe lângă noi au crăpat literele cu codiță de teama schimbării. M-am speriat și mi-am revenit cu lac de unghii și ochi închiși. S-o fi răsturnat camionul în mijlocul nostalgiei și eu nici n-am aflat.