Mă caută de mult o întrebare cu nasturi albaștri și fără capăt de fir. Fug și mă amestesc cu tot felul de mirodenii, mă lipesc de carioci și mă fac semn în cartea de telefon, doar-doar s-o liniști și s-or închide ușile argintii pe care mi le-am inventat iarna trecută de teama amintirilor.
Cum că...De ce cresc macii pe calea ferată? În traducere liberă, de ce nu se mai opresc dragostele când încep așa, pe nepregătite. Vi se pare că-s două lucruri diferite și că m-am avântat prea tare, știu. Că s-au rupt cărămizile de căldură și eu vorbesc cu vorbe cam ruginite de atâta nefolos. Că se prăbușește țara, că se termină Olimpiadele, că s-au copt roșiile prea tare și animalele din arcă au început să se arunce în Dunăre de teama cotropirii nemțești.
De-atâta nepăsare au plecat macii de pe calea ferată și-au lăsat loc liber marfarului cu cai albi pe pereții altora.
Să mă mai caute și alte întrebări. Că nu-s.
Un comentariu:
O sa te caute si alte intrebari, fii fara grija! >:D<
Trimiteți un comentariu