irinadehartie.blogspot.com Web analytics

vineri, 25 mai 2012

A se citi cu furie și necaz

Nu, nu...stați așa! Mie să nu-mi spună nimeni că tristețile-au și ele coadă și cap ca fericirile. Am înțeles: se strecoară pe sub bărbiile oamenilor cu inima pe partea dreaptă și le mută poneii și notele muzicale, adună scoțieni și plopi și litere mici de mână ca să dea de băut sfârșitului și, mai mult, scotocesc în buzunarele sfinților până se hotărăsc să oprească numărătoarea și să râdă ca ploile. Nu, nu și nu! Nu mă mințiți! Dacă nu mă ascultați, ele, măselele și urechile, firele de păr cele mai răsfățate și îndeosebi unghiile amabile se întristează și se-apucă de întrebări, se pun în fața oglinzii și dansează dansul nebunelor din metrou, mă ridică-n slăvi și-apoi îmi citesc sfârșitul din Micul Prinț și-mi distrug visele, bagajele și mărgelele. Vi se pare frumos? V-aș ruga să vă vedeți de treabă și să nu-mi mai mâncați sufletul. Dacă se poate.  Am zis un pic speriată. 


Nu s-a putut. 

miercuri, 23 mai 2012

Ce visează macii când plouă (1)

În tâmplele mele zvâcnesc puțin libidinoase gândurile altora, mai degrabă reconstruite decât triste și nepieptănate. Florile albe de cireș sunt necumpătate și grosolane ca șobolanii în pragul sinuciderii. Și mă tot gândesc c-o fi mai bine să fie septembrie înainte de vreme sau să șterg rândul cu asemănarea și pura întâmplare. Covoare mici de plastic violet în fața fântânilor cu apă râncedă.  M-am îndrăgostit ca să nu-mi cadă fulgere de neputință-n tulpină și-n pălărie. De câte ori se-aude venind somnul se-nchid în casă picioare mici fără papuci. Mă înclin în fața neisprăviților și-a cuvintelor nescrise-n scrisorile de dragoste din epoca mediocră. De-aici se văd poduri care stau să cadă și băieți cu ochi aproape verzi, aproape-nchiși. Visez ca să nu ziceți că n-am visat. 

luni, 21 mai 2012

Despre oamenii înfrigurați din viața mea

Simțirile n-au bun simț. Vin și pleacă, se strecoară-n mintea și-n pantofii omului și se apleacă peste cele mai liniștite ape ca să scuipe-n capul peștilor fără rușine și fără scrupule. Mi-e teamă că nimeni nu m-a luat de mână la timp. Prea devreme sau prea târziu, oamenii din viața mea au apărut triști și neinspirați ca să aibă de unde să plece. Oamenii din ochii mei sunt oamenii cărora le era frig la ei acasă și-au plecat să-și răcorească picioarele în soarele meu, să se bălăcească în umbrele străbunicilor mei și să-nvețe să critice înainte să repare. Oamenii din viața mea n-au multe medalii, dar se liniștesc cu tristețile mele. N-au liniște. N-au steag, gem sau bun simț. Cred că nici străbunici n-au. Oamenii din ochii mei sunt simțiri.  Frunze de ceapă cusute cu fulgere din limba județelor fără capitală. 

vineri, 18 mai 2012

Fără puncte

Cu genele răsfirate în câteva zări mai mici împuternicite de cele șapte care-au plecat cu cortul la munte, mi-am adunat toate gândurile de mai sus, le-am dus la nunți și la botezuri, le-am învelit cu lapte praf și le-am culcat pe burtă în fața soarelui, poate-poate se trezește vreo simțire rătăcită și-mi anulează plângerile de la fisc împotriva nopților din stele fără saltele. 

miercuri, 16 mai 2012

Verbele băiatului din floarea-soarelui

Îi plăceau femeile care miroseau a rodii și-a apă minerală. Își clocotea gândurile în praf de pușcă și de copt și de cărți pe sub paturi curate și-și scotea în fiecare dimineață colții în fața oglinzii cu aburi de bucătărie. Îi plăceau fetele cu nasturi negri și ochi albaștri pe sub ochelari sparți și socotea c-ar fi mai bine să-și dreagă amintirile înainte de luna septembrie. 

Carte de colorat pentru femei cu aripi

M-am trezit în mijlocul unui concurs de mâncat amintiri cu gheare ascuțite de vultur fără aripi. Închisă într-un coteț pentru găini golașe, cu jgheaburi murdare și găuri făcute de șoarecii deloc arătoși, m-am trezit aplaudată de frunzele de viță de vie care-și crescuseră mâini și degete ca dirijorii de la Filarmonică. Și-apoi m-am cățărat pe garduri și m-am sprijinit de artera cea mai groasă a inimii, am încercat s-o rup cu ghearele și s-o arunc și m-am prăbușit ca-n filmele cu maimuțe gălăgioase. M-am trezit limpede la cap și murdară pe mâini, speriată și neisprăvită, cam ca șoarecii care-mi lipesc sprâncenele înainte să amestec spanacul. Pernele mele nu plâng cu lacrimi de plastic. Am zis că nu! Să vedem dacă înțelegeți și nu mai rupeți aripile vânătorilor de cadavre ca să vă colorați ochelarii dimineața, înainte de prima dragoste.