M-am trezit în mijlocul unui concurs de mâncat amintiri cu gheare ascuțite de vultur fără aripi. Închisă într-un coteț pentru găini golașe, cu jgheaburi murdare și găuri făcute de șoarecii deloc arătoși, m-am trezit aplaudată de frunzele de viță de vie care-și crescuseră mâini și degete ca dirijorii de la Filarmonică. Și-apoi m-am cățărat pe garduri și m-am sprijinit de artera cea mai groasă a inimii, am încercat s-o rup cu ghearele și s-o arunc și m-am prăbușit ca-n filmele cu maimuțe gălăgioase. M-am trezit limpede la cap și murdară pe mâini, speriată și neisprăvită, cam ca șoarecii care-mi lipesc sprâncenele înainte să amestec spanacul. Pernele mele nu plâng cu lacrimi de plastic. Am zis că nu! Să vedem dacă înțelegeți și nu mai rupeți aripile vânătorilor de cadavre ca să vă colorați ochelarii dimineața, înainte de prima dragoste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu