irinadehartie.blogspot.com Web analytics

duminică, 15 ianuarie 2017

La mine la bloc

Muzele nu există. Există speranță, durere, sarmale și semințe de floarea soarelui. Muze nu. 
Șantiere de pe vremea lui Ceaușescu și cofetării în care se fuma fără rușine. Terenuri de fotbal înlocuite de case diforme și dicționare în care nu s-au înregsitrat încă înjurăturile de la bloc. 

La mine la bloc muzele jucau pitulușu, se împingeau în zăpadă și se îmbrăcau frumos de Mărțișor și de Paște. Se ascundeau în subsoluri pline de apă și șobolani și numărau până la mie cu ochii întredeschiși, speriați de mumiile din poveștile lui Noni. Eu urcam și coboram de zeci de ori pe zi ca să mă schimb și ca să fur felii de castraveți din frigiderul nesupravegheat. 

La bloc nimeni nu vorbea despre politică externă, nici despre școală, nici despre muze. Cel mult ne interesa filmul de la ora patru și cel puțin ce taxi conduce vecinul de la trei. Eu am vândut pâmânt cu lingurița la intrarea în scară și mi-am pus unghii de petale în grădină. Ne prăpădeam de râs cu gura leului și ne umpleam genunchii de bandaje și bălării în excursii periculoase până la blocul de la bănci. 

La mine la bloc nimeni n-a avut păduchi, toți ne spălam din când în când cu șampon de benzină pentru că ne plăcea. Ne mai plăceau și capetele sparte cu piatra și geamurile sparte cu mingea. Frate-miu n-a fost niciodată la jocuri și eu n-am avut decât vreo cinșpe oracole în care mă îndrăgosteam treptat, dar sigur. Până la urmărorul.

La noi la bloc copiii n-aveau limite, nici alarmă, nici telefoane. Aveau mame care strigau să vină la masă și vecine care urlau să nu mai urle. Laica și Tița erau adevăratele muze (am putea spune că frate-miu își amintește de câinii din cartier de câte ori își studiază nasul în oglindă). Magazinele de la colț și gumele turbo. Sifoanele și leagănele. Mirosul de prăjituri de la parter, pe care, din fericire, încă îl mai simt când merg acasă. 

Despre cum era la mine la bloc nu povestesc muzele. Habar n-au muzele cum era să îmbraci păpușile cu ciorapi sfâșiați și înnodați și ce se vorbea în spatele blocului când tanti Olimpia nu era pe balcon. 

La noi la bloc muzele erau copiii. Astăzi e liniște. S-o fi blocat ușa de la subsolul de la scara unu.

O mie. Cine nu e gata...

3 comentarii:

Andrei C. spunea...

Foarte frumos scris! :)

Anonim spunea...

Aproape ca am plans...nu stiu de ce..nostalgie poate..

Irina Alexandra spunea...

Cred că toți am fost vecini la un moment dat. Mulțumesc frumos!