irinadehartie.blogspot.com Web analytics

vineri, 28 aprilie 2017

De citit cu furculița

Azi-dimineață, aparent fără motiv, mi-am amintit cum am descoperit că lumea e ca o geacă de iarnă, cu dosul rupt și plin de scobitori, hârtii de gumă (bine mestecată) și câte-o monedă care-și pierde valoarea noapte de noapte.

Senzația aia apăsătoare și claustrofobică. Și cum am împins-o undeva pe mâneca pe care nu intră nici moliile, nici zgomotul viitorului. 

Afară, seara, era cald și cred că de la primărie anulaseră respirația cetățenilor. Între castel și bazin nemărginirea își găsise geaca și răcoare nu mai era niciunde în afară de cafeneaua plină de adolescenți tulburați și scobitori pregătite pentru eternitate. 

Pe vremea aia nu eram nici mioapă, nici om. 

Niciun comentariu: