joi, 16 februarie 2017

februarie și jumătate

În mintea și-n călcâiele mele sensibile și deranjate de ipocrizie, se plimbă cu oase-n vocabular și-n tristețe viitorul inuman al copiilor noștri. Cheia ta pe cutia poștală, gunoiul sub ea și eu, discret amărâtă, spre îndoieli și garoafe cu aspirină. Femei-crocodil în colanți și orășele cu viață de dimineață când în alte dimensiuni mor bunici și plâng femei cu gândul la viitorul neomenesc al nepoților. 

luni, 6 februarie 2017

Rezistă. Acasă.

În sufrageriile psihologiei noastre se târăsc pe covoare vechi, idei noi cu oameni și omenii moștenite. N-au voie în picioare pentru că mai sunt încă soldați din arhetipuri care-i apostrofează cu ghimpi. N-au voie să strige pentru că la noi televizorul e pe mut și subtitrarea decalată. N-au voie să se certe, dar se privesc cu mânie și tandrețe în aceleași oglinzi.

Generații desfăcute ca șosetele de lână se mângâie fără să-și recunoască meritele. Părinți care nu cred în ideile copiilor, dar cred în ei. Copii care condamnă trecutul, dar țin în suflet și-n pumni toate cuvintele de acasă. 

Cu toate și cu mai multe, în compartimentele trenului nostru rațional se plimbă cu inima-n piept o țară-ntreagă. 

joi, 2 februarie 2017

pe stradă

microlumile mele se pierd între știri și sentimente.
țara în care m-am născut are bun simț, suflet și oameni. 
la noi acasă e trist. 

copiii, din viitor, mă întreabă și nu înțeleg de ce am plecat. 

luni, 30 ianuarie 2017

Haos

Mi-e teamă că mi-am pierdut papucii, vocea și sprâncenele. Străzile fără carioci subvenționate și limba de acasă. Când eram cuvânt din definiția timpului, aveam zurgălăi și bucăți din Tibet, sardine și îndeletniciri, haos, muzică, realism magic, cuceriri istorice și vapoare inventate pe covorul de la intrare. Mi-e teamă că astăzi, răgușită și simandicoasă, nu mai știu să fiu cu alți ochi. Că mi s-a stins tristețea și mi s-au decolorat hârtiile, că transpir în căutări lesnicioase de critici subiective. Mi-e teamă că astăzi e doar haos. 

luni, 23 ianuarie 2017

Books of my moment 

Ianuarie și trenuri ignorante

Pe cealaltă bancă, nebun și cocoșat, omul îngână ușor nume de amante, infractori și mâncăruri cu mălai. Omul e speriat. Îi e frig, are bătături și n-a știut niciodată cum stă treaba cu ironia. Nici să schieze. Să iubească. 

miercuri, 18 ianuarie 2017

Păsări și iubiri domestice

Pe casa lor se plimbă cucuvele repetente și garduri pline de steaguri fără țară. Câteodată, când bate vântul prea tare, la ea în zâmbet se strecoară cu scara metalică supărări care vin din pantofii lui, din drumuri spre casă și colici renali. Mai târziu, când se scutură cactusul de fructe, pe el îl strigă absurdul și se ascunde sub pătura ei de tristețe. 

El cântă la chitara de plastic și urmărește știrile internaționale cu interese secreto-imaginare, ea se plânge de clima excesivă a dicționarelor, de cartoane, de șifoniere și de praful de stele din care s-au smuls cucuvelele. Așteaptă și zâmbește. Cuvintele sunt ca păsările ghinioniste. Pașii continuă cu aceeași încăpățânare. Solidă și tristă.  

Pe casa lor se plimbă delicatețea cu bastonul și, deși ceva supărați pe viață, se închină din când în când la oamenii buni, măcar așa, în caz de furtună.  La ei acasă hârtiile și anii sunt câmpuri de rapiță și zăpadă.  

duminică, 15 ianuarie 2017

La mine la bloc

Muzele nu există. Există speranță, durere, sarmale și semințe de floarea soarelui. Muze nu. 
Șantiere de pe vremea lui Ceaușescu și cofetării în care se fuma fără rușine. Terenuri de fotbal înlocuite de case diforme și dicționare în care nu s-au înregsitrat încă înjurăturile de la bloc. 

La mine la bloc muzele jucau pitulușu, se împingeau în zăpadă și se îmbrăcau frumos de Mărțișor și de Paște. Se ascundeau în subsoluri pline de apă și șobolani și numărau până la mie cu ochii întredeschiși, speriați de mumiile din poveștile lui Noni. Eu urcam și coboram de zeci de ori pe zi ca să mă schimb și ca să fur felii de castraveți din frigiderul nesupravegheat. 

La bloc nimeni nu vorbea despre politică externă, nici despre școală, nici despre muze. Cel mult ne interesa filmul de la ora patru și cel puțin ce taxi conduce vecinul de la trei. Eu am vândut pâmânt cu lingurița la intrarea în scară și mi-am pus unghii de petale în grădină. Ne prăpădeam de râs cu gura leului și ne umpleam genunchii de bandaje și bălării în excursii periculoase până la blocul de la bănci. 

luni, 9 ianuarie 2017

Ziduri

Eu nu știu să scriu despre mine. Nu știu să povestesc cum că sunt prinsă între două țări, patru limbi și multe cărți neterminate. Scriu despre oameni cu care nu vorbesc. Despre păsări pe care nu le mănânc și ierni pe care nu le simt. Mă zbat între excelențe plauzibile doar în locuri în care nu mai trăiesc și mediocrități muncitorești în noile mele pânze.

duminică, 8 ianuarie 2017

Omul de sub plapumă

De când șterge praful cu sabia, omul se simte mai singur. Mai absurd, mai amabil, mai zdravăn și mai singur. Se ascunde sub polei și hărți meteo și se convinge pe sine însuși că socotelile vieții sunt mai curate decât visele.

marți, 27 decembrie 2016

Suflete vechi și alte sufleuri

Visez că mint.  Nu-mi amintesc prea multe despre puțini și când descopăr cuvinte noi pe care le-am știut întotdeauna mă gândesc că nu mai am nevoie de timp. Și timpul se deșiră între aceleași litere vechi în timp ce fac abstracție de sufletul meu și se depășesc unele pe celelalte în limbi de pământ murdar.

joi, 22 decembrie 2016

Gramatică și zaruri

La teatrul de pe pervazul minții mele se folosesc schimonoseli de toate soiurile ca să nu trezim actorii. Visez corturi de rapiță și caut în dicționare cuvinte agricole cu consoane proprii. Azi noapte am sărit peste un r mic de mână și cineva legase câinele de un stâlp pe care de sus de tot îl țintea soția tehnicianului. Nu știu cum se face că dacă scriu, citesc cu voce tare și dacă tac aud stâlpul cum îngână lebede.

marți, 20 decembrie 2016

Șarpele meu nu e botezat

În pantofii mei reduși cu oțet de mere trăiește un șarpe fără diplomă. N-are nicio grijă și când își amintește de trenul de la doișpe și două minute îl apucă inelele și lalelele și alte cuvinte leneșe. Îmi dau seama că pe drum am pierdut o parte din vocabular, am câștigat niște fobii și-o limbă mai degrabă nevorbită, am pierdut câteva drame ca să mai rămân pe locul doi, dar șarpele mai stă. Are drepturi și obligații la mine-n pantofi.

sâmbătă, 23 martie 2013


La vida es una estafa. De pequeños nos enseñan anuncios de publicidad y al buscarlos, al encontrarlos, nos damos cuenta de que todo era hurto, mentira y alcohol.

marți, 22 ianuarie 2013

Am priceput care-i secretul (ne)anonimatului profesorilor foarte tineri. Studenții te confundă cu colegii, colegii cu studenții și tot așa.

luni, 21 ianuarie 2013

En mi cabeza hay golondrinas y raíces de invernadero seco. Me agobia mi propia piel.
Cerraré la puerta antes de que se haga de noche. Las golondrinas no viven tranquilas en invernaderos sociales.

joi, 17 ianuarie 2013

Rodiile au un fel de tristețe în semințe.Un sfert de rodie e o viață de mac. Mă gândesc că acum mii de ani erau prieteni. Sau frați. Sau cel puțin se întâlneau întâmplător în barul cu cafea pentru dureri de cap și piele frumoasă. 

miercuri, 16 ianuarie 2013

Se iau trei puncte de suspensie și se taie două


Din când în când se trezeau împreună dimineața. Fericirea aștepta lângă pat, închisă în cutia cu carusel plină de caramele albe, ca pe vremuri.

luni, 14 ianuarie 2013

Din viitor

În spital se bălăceau nori pe sub scaune fără spătar și-ncepuse să-mi fie frică de primăvară, așa că m-am gândit să-ți mai spun de câteva ori cât de frumos știai să-ți rupi iarba de sub picioare când nu ți-era somn și când aveai timp pentru conservele de gânduri reci din frigiderul meu de cuvinte prost adunate. Mi-am propus să punem o alarmă în casa pe care tocmai am lăsat-o goală. Doar așa, în cazul în care se mai trezesc și alții cu gânduri de noroc chior în aprilie. Și dacă mă gândesc mai bine, cred că o să lipesc o gumă de mestecat peste ultimii ani și-o să prindem muște cu toate întrebările fără răspuns.

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Din cartea cu nimicuri


Astăzi mi s-au împiedicat amintirile pe scări și s-au transformat în polei, în alcool  bătrân și-n tristețe fără scobitori de sprijin, în bucăți de ciocolată fără cuișoare și-n scrisori mici de mulțumire pentru mama ta.