irinadehartie.blogspot.com Web analytics

duminică, 30 ianuarie 2011

Autograf

Sub pernele de la magazin dorm dragoni mici, de cele mai multe ori verzi, şi de câteva ori - în situaţii de pericol inevitabil - cu aripi mărunte şi ascuţite care-i ajută să-şi prindă soarele de umeri şi inima de şireturi şi să se-ndrepte către mărgele aproape transparente pline cu flori de liliac. 
Semnez amintiri cu săbii şi bucăţi de gheaţă. Program flexibil. Semnez amintiri. 

vineri, 28 ianuarie 2011

Despre dragoste şi alte ghemuri

Tu eşti aşa, ca o floare fără articol nehotărât. Floare nearticulată sau cel mult însoţită de un mine-adjectiv inoportun care se destramă de câte ori prin ochii coperţilor de filozofie se strecoară câte-un Cortázar abătut şi pe moarte. Eşti mai puţin zgomot şi mai mult strigăt şi zile de sfârşit de săptămână fluierate ca să treacă mai repede distanţele care nu se pot măsura şi alte dimensiuni artificiale care printr-un clipocit de clipe al genelor tale se prefac în tăcere. Şi-a treia oară sunt eu cea lăsată-n voie de zeii de păr, alge şi ghemotoace de praf modern ca să-mi pot pune-n ordine frigiderul, oboseala şi hârtiile. Moderne. Ghemotoace moderne de zile de noiembrie în care singura consolare a avioanelor care-şi iau bagajele şi fug de-acasă e lâna mov prefabricată.  Eşti un ghem de lână mov prefabricată. Şi m-aş putea bucura. 

Despre dragoste şi alte căni somnoroase

Pe tine te-au rătăcit gândurile. M-au întrebat cum se face şi cum se desface, cum se bate şi cum se corectează drumul spre tine şi le-am dat indicaţii carnivore şi destul de false. Desenez. O singură linie, oameni care se agaţă, se caţără, se clatină şi se sprijină pe gândurile tale. Voci de băieţei mici cu urechi mari şi creioane cu mine de cărbune mincinos. Pentru că într-un fel toate simţirile astea ale noastre se zbat de la un cuvânt la altul şi de la priviri la garaje, la cana de cafea, la sălbăticiunile continentelor mai cuminţi, cumva de la un cuvânt la o lebădă sinucigaşă. 

Coatele tale sprijinite pe şoldurile literaturii populare se leagănă  într-un fel de dragoste vinovată care-şi mai caută încă stăpâni. 

Caut nisip. 

vineri, 14 ianuarie 2011

La noi catifeaua are rang de chiriaş

Ştii, într-o zi m-am apucat să construiesc o pasăre. În aprilie cândva. La sfârşit. Şi nu m-am speriat nici chiar atunci când, imediat după ce i-am pus aripi, mi-a spus că n-o să se repete şi că zborul are şi el situaţia lui socială la care nu poate renunţa cu una cu două, doar pentru că eu m-am decis, cândva înainte de a renunţa la conversaţia de seară cu cineva mai puternic, să fiu curajoasă şi să învăţ să construiesc animale din hârtie. De câte ori mi-e greu, de câte ori din biblioteca mea de plastic natural cade câte-o culoare, mai iau o bucăţică de hârtie (de cele mai multe ori nepotrivită) şi mai învăţ câte-un zbor ca şi cum aş repeta când stiluri, când stihuri de înot, de aterizare, de mutări de pioni şi de cai şi de nebune, feluri în care să scrii poveşti, modele de ştergere ştrengare şi mai ales indicaţii pentru cum ora opt fără zece are ceva magic în minutele care-i lipsesc ceasului deşteptător după aproape trei sute de zile. 

Ca şi cum ar fi fost o lecţie izolată, m-am hotărât în aceeaşi clipă să nu-mi clătesc sufletul cu clor murdar, am zis să-i las puţin loc şi clătinării de egalitate, să nu-mi cumpăr sandale pentru că în iulie n-ar mai avea farmec şi să nu mai desenez ochi de animal verde cu dermatograf. Ca un compromis laic, am furat o cămaşă roz şi-am agăţat-o pe sârma fundaţiei ca să ascund aripile. Cred că undeva în spatele draperiilor grena îmi doream să uit, dar pentru că ştiam că nu e posibil, imediat cum am ajuns acasă, m-am apucat să construiesc alte păsări cu alte aripi şi alte cămăşi. Numai să nu cumva să uit de gheare.

Singurul lucru mincinos din această căldare cu mărgăritar este că sufletul meu ar fi bine împachetat în draperii grena de catifea în chirie.