irinadehartie.blogspot.com Web analytics

vineri, 9 noiembrie 2012

Pe podul meu nu se dansează

Când ajung la gară vorbesc cu perfectul simplu. În septembrie am devenit dependentă de apă tonică. Dacă se poate, ungurească. Toamna florile dezrădăcinate ca mine dorm și-n povești și-n notele de subsol. Câteodată, când nu ne văd rudele îndepărtate din viitor, ne aruncăm pe sub frunze și căutăm comori cu fiori reci și fără pastă corectoare. Pe sub pământ se plimbă nespuse trenurile cu povești pe jumătate hrabaliene. Cealaltă jumătate se despică în metodologii plictisitoare, fire de păr blond închis și cutii de Coca-Cola bine strânse-n talie. Eu am un pod al meu și interzic dansul. Se merge cu seriozitate și zgomot. Cam ca-n filmele alb-negru fără zăpadă. 
Astăzi am avut atâtea deja-vu-uri pe care știu de unde să le iau că m-am hotărât să recunosc că nimic nu se-ntâmplă înainte de cele trei variante nerăspunse și că e totul mai degrabă amintire prost hrănită.