irinadehartie.blogspot.com Web analytics

miercuri, 29 aprilie 2009

Când Marie era nebună

Marie are 15 ani. Are multe braţe, multe degete şi niciun ochi. Aşa visează Marie. Că e nebună. Şi că nu îşi găseşte liber locul pe banca din Piaţa Crucii. Şi se repede la gâtul bătrânului cu barbă şi-apoi se opreşte destul de brusc şi îi spune la ureche: "Nu-i aşa că tu ai avut când erai mic un fluier de lemn?" Câteodată se întâmplă aşa. De multe ori nu. Marie se închide în globul de carton, aprinde lumânarea electrică- unul dintre cele mai urâte lucruri din lume- şi face exerciţii cu picioarele şi cu urechile ca să vadă cât rezistă inima la stres.
Marie are 15 ani. Şi e nebună. Marie e una dintre nebunele care iau minţile bărbaţilor. Care îi fac să uite că au avut vreodată minte. Dar Marie e nebună. Şi îi place. Marie nu e Lucia. E alt continent.

marți, 28 aprilie 2009

Ce scria pe spatele buletinului meu

Pot să-ţi împletesc părul? Şi să-ţi cumpăr un câine? Pot să te ating câteodată? Pe umărul drept..dacă ţi-ar plăcea. Aş putea să vin la tine dimineaţa, înainte să bei cafea, ca să mă vezi cu ochii deştepţi ai omului abia trezit. Şi n-o să dorm niciodată cu tine ca să nu-ţi ating perna. Perna ta eşti tu. Când mă uit la perna ta uşor desenată cu scuipatul viselor tale, şifonată şi jumătate dezbrăcată te văd pe tine. Perna ta eşti tu şi eşti a mea. Ai putea să fii perna mea? N-aş mai dormi niciodată. Pot să te duc seara la coafor? Şi să te aştept? Cred că pot să fiu mai îndrăzneţ dacă vrei. Să te sărut. Dar numai dacă vrei. Dacă nu te superi. Sau mai bine nu. Mai bine mă port aşa. Te privesc. Aş vrea să te privesc. Şi să te judec. Să îţi critic toate semnele de pe faţă şi să zic că ar fi mai bine să taci. Dar n-ar fi mai bine. Vorbeşte...vorbeşte tot timpul. Poţi să vorbeşti şi în somn. De undeva din patul meu dezumflat te-aş asculta. Şi nu vreau să te respect tot timpul. Dar dacă tu vrei o să pot. O să te rog câteodată să-mi faci carne la cuptor. Şi mi-ar plăcea să-mi faci. Dar numai ca să te văd fericită şi mândră atunci când eu mânânc fericit.
Mi-ar plăcea să fiu acolo. Măcar să văd tabloul ăsta de anii 90 în care eu îţi spun ţie toate astea, câteva adolescente, câteva casnice, câteva mame şi câteva prostituate plâng, iar tu te bucuri şi în loc să se termine filmul îl pui pe repeat numai ca să mai vezi o dată sfârşitul.

Nu...mulţumesc!

Când Lucia era urâtă

În geanta Luciei stau prăfuite toate jignirile din clasa a IX-a. Lucia era urâtă. Şi cam proastă. Era puţin murdară şi puţin vulgară. Avea ceva care displăcea tuturor. Avea nevoie de dragoste. Lucia emana prin toate paietele lucioase ale pălăriei greaţă. Câteodată oamenii îi vorbeau holbându-se la mişcările involuntare ale degetului mic. Unul din degetele păroase. Ochii n-aveau nimic. Nici dinţii. Dar buzele sângerânde întotdeauna făceau ca profesorii să se aşeze în spatele ei. Lucia a fost tristă. Astăzi nu mai e. Toate petrecerile la care a lipsit sunt îndesate bine undeva în geantă. Aşa...de ciudă...să vadă şi ele cum a fost. Astăzi nu mai e.

Raport de pe front

Mişcă-te! Ia-ţi bagajele şi întoarce-te la bază. Soldaţii ca tine dorm prea bine noaptea ca să îmi mănânce proviziile. Întoarce-te la bancnote şi la cărţile tale de vizită. Ia-ţi şi câinele. Lasă-mă să mă chinui singur cu arsurile şi bolile laptelui de cărprioară. Ia-ţi şi gândurile. Şi să nu te mai întorci! Îmi strici ariergarda, te ştergi pe picioare cu iarba pentru camuflaj şi mai şi urli-n gura mare că tu-ţi dai viaţa pentru ţară şi ea îşi face măşti abrazive cu eforturile tale. Mai taci! Să taci! Şi să nu-mi dai ordine. Să nu-mi asculţi ordinele. Mişcă-te! Du-te la bază şi raportează că pe câmpul de luptă au mai rămas doi. Eu şi inamicul. Du-te şi spune-le că jucăm o partidă de şah şi-apoi murim. Şi fiţi fără grijă. Cheltuielile pentru călătorie le-am plătit deja. Nu trebuie să sacrificaţi bugetul războiului. Continuaţi...

luni, 27 aprilie 2009

A nu se răspune la următoarele semne de întrebare

Sondaj de opinie imaginar. Zise călăreţul.

Câţi ani?
Câte farfurii cu ciorbă?
Vreodată năut?
De când "când în când" s-a transformat în niciodată?
Mătură sau mop?
Albastru închis aproape negru sau amanţii de la cercul polar?
Ureche sau nas?
Primul cuvânt?
Prima conversaţie?
Primul gând?
Ulimul gând?
Câtă imaginaţie şi cât de proastă?
Unde e semnul întrebării pe tastatură?
Scuipă când vorbeşte?
La ce oră adormi când nu dormi?
De ce limba română nu are accente grafice?
Cât de mult minţi?
De ce mereu înseamnă câteodată întotdeauna?
Ţi-e ruşine?

Răspunsuri. Aceleaşi. Zise călăreţtul.
Fetele între 22 şi 22 de ani din România se spală pe dinţi cu sarea-n bucate. Prinţul se întinde niţel pe o cruce ca să nu adoarmă la volanul înaripat.

duminică, 26 aprilie 2009

We can rule the world- Take that

Din saxofon

Când păşeşti se aud note dintr-un saxofon ruginit. Şi mă rog să nu se spargă globul de cristal al mamei care a născut picioarele tale. Mă strâmb puţin din lipsă de nervi pentru altceva şi înghit o bucată de măr galben ca să mai uit de sunetul pe care îl face pământul când îl calci. Actorii buni care inventează ştiinţa spun că nu de multe ori de când s-a căţărat omul pe lună s-a auzit aşa un sunet ca atunci când te dai tu jos dimineaţa din pat, te îndrepţi ameţit către violoncelul de jucărie şi păşeşti pe covorul pătat cu cafea. Când te apleci să culegi firele mele de păr ud de pe parchetul crăpat se zice că undeva în Antarctica gheţarii se sperie şi din interior se aude un geamăt uşor care îi face să crape de ruşine. Dar ce ştiu ei? Maimuţe închiriate de televiziuni ca să îţi facă publicitate. Eşti şi tu un om..ca oricare...Nu te aud nici gheţarii şi nici din sufletul prăfuit a lui Shakespeare nu eşti fabricat. Pe covorul nostru din hol nu e vărsată cafea, mie nu-mi mai pică părul de mult şi totuşi de undeva de la etajul 1 se aude un saxofon ruginit...

marți, 21 aprilie 2009


Trei săptămâni în deşert. Eram beat. Ca un melc călcat de copita veche a unei fantome. Nu plânge! Seaca norii. Şi-o să uiţi să cânţi. Nu mai ştiu câţi ani are, dar mi-e teamă că are purici. Şi norii nu stau mult. Trebuie să treci mai întâi pe la agenţie. Să-i rogi să-ţi dea şi balsam. Părul ei nu stă niciodată aşa cum trebuie în deşert. Acolo nu trebuie să semnezi condica.
Mai stii cand mergeam la sifoane? Si ne opream in fata magazinului cu jeleuri si ne alegeam forme si locuri pe luna de care sa ne agatam cand va veni ziua nuntilor si dimineata despartirilor si nicovalele mortii se vor sparge de geamurile maturitatii? Intocmai.Ca si atunci.Eu vorbesc prostii si tu razi proseste.Jeleurile se decoloreaza prinse intre intestine si se intorc in trecutul alb-negru ca sa condimenteze viata gospodinelor fidele.

sâmbătă, 11 aprilie 2009

Pictură naivă

Sa fii pictoriţă naivă se zice că nu e deloc uşor. Îmi spun călătorii care au fost acolo ca n-ai nici picioare, nici subsiori, nici suflet vrednic ca celelalte femei. Eşti doar un cactus domesticit care stă pe scările sârbeşti şi scrie în culori de ciment o poveste cretină şi falsă. Dar eşti una dintre ele. Una dintre pictoriţele naive care se leagănă când văd norii şi păsările de lemn, una din femeile care se luminează la faţă la gândul unui Michelangelo folcloristic, o femeie de piatră care se sfărâmă atunci când nervii turiştilor o gâdilă mişeleşte.

vineri, 10 aprilie 2009

Cuando uno se despierta en otro idioma

Y que la vida era una palabra seca del diccionario. No necesito que me entiendan. Los espejos de este idioma me hacen pensar que cada palabra que empieza con A termina en una coleta de muneca rubia de plastico que se enamora del chico que trae la pizza.

miercuri, 8 aprilie 2009

Exerciţiu de cuvânt

Cuvintele izbucneau din stomacul ei ca pauzele mari cu cincisprezece ani în urmă. Cârlionţii pe care nu i-am avut niciodată mi se înăspresc noaptea, vara, pe bulevardul calduţ, când la patiseria de lângă cimitir se coc covrigi cu miere şi vanilie. Şi cuvintele mele izbucnesc din stomacul pe care mi l-aş fi dorit cu cinci ani în urmă.
Avea nevoie de sprijin din partea autorităţilor mondiale şi nu l-a primit. Şi iată că astăzi părul ei stă căzut ca o placă de beton topită de suflul unui balaur înflăcărat.
Cărarea dintre firele mele de păr uns şi firele ei ondulate e sculptată în fiecare dimineaţă de un arhitect copilăros care îşi bate joc de bomboanele pe băţ aruncându-şi-le în stomac printre buzele subţiri.

Lenea păsărilor fără motor

În spatele femeii stătea leneşă plaja. Colegii ei de celulă erau încă închişi în propriile familii adormite de sărăcie. Ea scăpase eliberată pentru totdeauna de povara cinematografelor pline şi a elevilor încăpăţânaţi. Femeia cu părul arămiu lăsa în urmă poveşti de dragoste şi cărţi groase de ştiinţă în care din când în când lăsase să se oglindească o aripa frântă de avion al imaginaţiei. Nu-i păsa. Nu încă. Deja nu. Nu mai avea nevoie decât de lenea păsărilor fără motor care se gudurau pe lângă peştii oceanici cu ipocrizia femeilor adolescente care îşi caută copilăria. Îi plăcea viaţa ei din ultimele cincisprezece minut mai mult decât îi plăcuseră vreodată paradele şi nopţile agolmerate din capitalele sudamericane. Îi plăcea să ştie că în spatele ei nu mai sunt decât cutremure în larg care provoacă valuri pe mal şi poveşti imaginate sub apă care dădeau viaţă altor iluzii deasupra ei.
În spatele femeii stătea leneşă plaja.
Ca în cântecele indiene timpul se oprea ca să asculte respiraţia celor două la unison.

Scrisoare din partea interbelicilor pentru 2009

Ştiam şi noi, ca şi voi, că viitorul venea să ne copleşească. Şi nu ne-am speriat. L-am luat de mână şi l-am condus către ieşire cu buna creştere a celor născuţi în vremea interbelică. A ieşit umilit, dar mulţumit că nu primise nici palme, nici vorbe urâte. S-a îndepărtat ruşinat, dar plin de ură, jurându-şi că se va răzbuna pe cei noi. Şi iată-vă veniţi, iar el, viitorul amărât, încă mai stă pe la uşa adăpostului nostru îmbiindu-ne cu câte un măr jumătate otrăvit cu ură, jumătate cu invidie. Bieţii de voi! Vacile voastre nu mai dau lapte şi florile sunt toate de plastic. Va veni şi ziua în care îi veţi da drumul speriaţi şi înfometaţi veţi muşca din măr până îi veţi zdrobi cotorul şi amărăciunea umilinţei lui se va transforma în nesufletele voastre.

marți, 7 aprilie 2009

Mai nimicul din tot

Ca oamenii rai sunt cateodata buni, dar raman rai. Ca oamenii buni isi doresc sa fie rai si cateodata sunt si le pare rau, altadata n-au curaj de teama sa nu-si piarda ordinul de onoare. Ca banii nu sunt nici rai, nici buni. Ca gunoiaele sunt triste. Ca exista saci cusuti cu fericire. Ca n-au nicio valoare bataliile fabricate ale stramosilor. Ca ti-ar fi placut si tie sa te nasti acolo. Ca n-ai nevoie de alte amintiri. Ca nu ai cum sa vrei alte cuvinte. Ca atunci cand se sparge un geam tu te faci pulbere de stele si oamenii se oglindesc in baltile din vreme de seceta. Ca tu n-ai niciun gand de viitor si ca altii se leaga cu sarma ghimpata. Ca esti urat si chel si ai multi cercei si nasul mare si stramb. Ca de fapt esti o printesa blonda regasita de un frate voinic. Ca exista dependenti de droguri si ca impurumuti de la fiecare ce are ma bun pentru litere. Ca nu te va cobori nimeni din norii tai prefabricati si ca nimeni nu va participa la licitatii fara aprobarea ta. Ca totul e asa cum ai spus tu ca ar trebui sa fie neadevarul.

luni, 6 aprilie 2009

Carlos Baute y Marta Sanchez

Piuitul animalului in cusca

Coincidente. Se strecoara printre literele desenate urat de copiii ucenici. Si nu stiu sa zbor. Si nici nu vreau. N-am nevoie. Stau bine pe pamant. Coincidente. Se leagana printre fluturii care scapa dintre buzele subtiri ale unui barbat cu par blond. Si nici nu vreau sa invat sa cant. N-am nevoie. Stiu sa vorbesc. Coincidente. Se parfumeaza cu mirosul puternic al unui strop de Cuba Libre. Si nici nu vreau sa fiu altceva. Stiu sa fiu tu daca vreau. Si-acum poti sa pleci...Esti beat. Ce coincidenta!