În spatele femeii stătea leneşă plaja. Colegii ei de celulă erau încă închişi în propriile familii adormite de sărăcie. Ea scăpase eliberată pentru totdeauna de povara cinematografelor pline şi a elevilor încăpăţânaţi. Femeia cu părul arămiu lăsa în urmă poveşti de dragoste şi cărţi groase de ştiinţă în care din când în când lăsase să se oglindească o aripa frântă de avion al imaginaţiei. Nu-i păsa. Nu încă. Deja nu. Nu mai avea nevoie decât de lenea păsărilor fără motor care se gudurau pe lângă peştii oceanici cu ipocrizia femeilor adolescente care îşi caută copilăria. Îi plăcea viaţa ei din ultimele cincisprezece minut mai mult decât îi plăcuseră vreodată paradele şi nopţile agolmerate din capitalele sudamericane. Îi plăcea să ştie că în spatele ei nu mai sunt decât cutremure în larg care provoacă valuri pe mal şi poveşti imaginate sub apă care dădeau viaţă altor iluzii deasupra ei.
În spatele femeii stătea leneşă plaja.
Ca în cântecele indiene timpul se oprea ca să asculte respiraţia celor două la unison.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu