Din saxofon

Când păşeşti se aud note dintr-un saxofon ruginit. Şi mă rog să nu se spargă globul de cristal al mamei care a născut picioarele tale. Mă strâmb puţin din lipsă de nervi pentru altceva şi înghit o bucată de măr galben ca să mai uit de sunetul pe care îl face pământul când îl calci. Actorii buni care inventează ştiinţa spun că nu de multe ori de când s-a căţărat omul pe lună s-a auzit aşa un sunet ca atunci când te dai tu jos dimineaţa din pat, te îndrepţi ameţit către violoncelul de jucărie şi păşeşti pe covorul pătat cu cafea. Când te apleci să culegi firele mele de păr ud de pe parchetul crăpat se zice că undeva în Antarctica gheţarii se sperie şi din interior se aude un geamăt uşor care îi face să crape de ruşine. Dar ce ştiu ei? Maimuţe închiriate de televiziuni ca să îţi facă publicitate. Eşti şi tu un om..ca oricare...Nu te aud nici gheţarii şi nici din sufletul prăfuit a lui Shakespeare nu eşti fabricat. Pe covorul nostru din hol nu e vărsată cafea, mie nu-mi mai pică părul de mult şi totuşi de undeva de la etajul 1 se aude un saxofon ruginit...