irinadehartie.blogspot.com Web analytics

joi, 29 octombrie 2009

Nici tu nu-ţi mai aminteşti prima zi de pace?

În octombrie iarba se scutură a frunză ca să nu te sperii de soldaţii întorşi din al doilea război. Femeile sunt copii cu păr lung. Bărbaţii se înclină elegant. Admir peisajul de pe un balon din gumă de mestecat. Mă bâlbâi surd şi iarba-mi aprobă îndoielile. Guma de pepene galben se lipeşte de măselele victimelor. Femeile sunt prinţese cu picioare murdare. Bărbaţii şi-au lăsat eleganţa în cazarmă.

miercuri, 28 octombrie 2009

Ce lasă fiecare în urmă

Din gură îi cădeau tămâioare. Pestriţ din cap până-n picioare, alerga speriat de dâra violetă pe care o lăsa în urmă. Fără să fie din Caraibe, fără să-i placă basmele, fără să fi mâncat prune fermecate sau zâmbete cu gust de curaj mascat.
"Să fugă armata! Vin florile!"
Din gură nu-i mai ieşeau cuvinte. Sunetele se prefăceau în nori groşi de boule-de-neige , doar vocalele se ascundeau pe după urechiuşe de margarete pătate, iar cratimele se frângeau convinse de posibilitatea nemuririi prin sacrificiu lingvistic.
Mă cam doare culoarea verde. Cuvintele se spală pe mâini de orice accent floral.
"Să-mi aduci o rădăcină de înger din deşert!"
"O să uit..."
Lui îi curgeau din gură tămâioare.

marți, 27 octombrie 2009

Toamna se numără prietenii

Aparent trăieşte într-un măr. Bine adunată, măsurată de câteva mâini goale şi-o sticlă de diluant peste părul violet. Sărbătoarea circarilor ne făcea fericite. În somn beam vin şi ne ascundeam în pachete de ţigări octogenare. Dormeam fiecare cu plapuma ei, sătule de poveşti cu ochelari şi sticle negre de suc dulce-otrăvitor. Tabla verde îmi acoperea spatele, creta murdară de mâini de copii aştepta să-şi găsească nemurirea în poze. "Tu scrii poezii şi scrisori"...i-am răspuns. Iar ea s-a ruşinat şi şi-a dat seama că trecuseră mai mult de zece ani de la aniversarea lui "Decebal în floare". La ora opt şi cinci cele patru telefoane sunau ca toaca mănăstirilor din nord. Eu trăiesc aparent într-o gutuie.

miercuri, 21 octombrie 2009

Înlănţuită

În zalele lanţului pe care şi-l înfăşurase în jurul coapselor stăteau toţi oamenii care o atinseseră până atunci. Undeva în ochiul stâng, albastru ca şi dreptul (lucru destul de rar dacă ţinem cont de vremea şi locul în care trăia), îşi adunase toate săruturile din Parcul Rozelor, în zilele de iunie şi-n zgomotul crud al discotecilor. Mai concret unul şi surd, aproape grăbit s-ajungă la mare. În urechea muzicală se aprindeau din când în când zvonurile iubirii cu trandafiri galbeni neprimiţi. Urmau pietrele-n geam, sărutul din tren, îmbrăţişarea din faţa hotelului şi camera de cămin plină de amintiri diforme şi puţin mucegăite. Fiecare altundeva. Toate ascunse. Toate intenţionate. Corectate cu roşu, urmele bărbatului-crizantemă.
Printre zalele cu care-şi leagă distanţa de amintiri şi de ecoul apartamentului se număra şi un spectacol în care ea era povestitorul şi toţi ceilalţi se chinuiau să fie magi. Era aproape decembrie şi scările de bloc n-aveau încălzire. Magii mai stau puţin.

marți, 20 octombrie 2009

Întâlnire pe holurile etajului 9

-Încântat! Sunt un sculptor bătrân cu buze de gălbenele şi cercei de piele albastră. Am diplome peste diplome de la tot felul de diplomaţi şi de fapt tot ce-mi trebuie e zgomotul broaştelor, pe la nouă seara, ca să adorm ca un copil cu febră.
-Eu sunt doar un personaj de desene animate, fără studii şi fără familie. Am crescut în nordul Irlandei şi-acum m-am transferat în butoaie de vin în centrul Asiei. Miros a alcool pentru că degetele mi s-au umplut cu vin roşu. Sângele l-am lăsat pentru inimă şi pentru sculptorii cu febră. Dar îmi pare bine...

luni, 19 octombrie 2009

Offtopic

Pentru că am văzut că aşa se face...vă arăt şi eu ce am primit azi-dimineaţă. Mulţumesc :)


Blogu' in Roll spunea...

(offtopic :D)
Buna!

Suntem bloggerii Zizzou (http://zizzou.wordpress.com), Brightie (http://partealuminoasa.wordpress.com) si Luana (http://www.angles.ro). Sub motto-ul "Vrem sa iti citim blogul!"organizam un mic concurs: saptamanal propunem cititorilor nostri 3 bloguri care ne plac si ei il voteaza timp de o saptamana pe cel preferat. La sfarsitul saptamanii de votare, blogul cel mai votat va fi desemnat castigatorul competitiei, primind in schimb: un review din partea noastra si afisarea banner-ului/linkului in roll-ul blogurilor partenere pentru o perioada de o saptamana.

Saptamana aceasta blogul tau a fost propus, alaturi de alte doua bloguri, sa participe in competitia Get In Roll si va aparea la adresa de aici: http://zizzou.wordpress.com/get-in-roll/. Scopul acestui concurs este acela de a face cunoscute cititorilor nostrii bloguri noi si interesante, oferindu-le in acelasi timp promovare.


Mai multe informatii le poti afla de la adresa:

http://zizzou.wordpress.com/get-in-roll

Daca nu vrei ca blogul tau sa ia parte in mini-concursul nostru, trebuie numai sa ne anunti pe adresa aceasta

get.in.roll@gmail.com

Pentru orice intrebare, propunere sau obiectie ne poti contacta la aceeasi adresa.

Povestea unui pierde-viaţă

Am cunoscut un om cu vise. Visează oameni vii. Medic legist. Brazilian şi cârn. Cam atât mi-a spus despre el. În rest a vorbit despre animale exotice, cunoscători de dans matsuri, sălcii uscate şi poeme scurte. Am stat şi-am ascultat şi i-am admirat pielea bronzată de pe pleoape până m-a întrerupt glasul răguşit cu accent aredelenesc. "Dacă-mi dai cincizeci de lei îţi arăt o stafie!" Am zâmbit amar, i-am plâns picioarele goale în mijlocul lui noiembrie şi-am plecat spunându-mi: "Dacă ar fi fost brazilian...poate-ar fi fost medic legist!"

Pietrele semipreţioase se bat prin centre comerciale cu şosetele de iarnă cu clopoţei în timp ce oameni semipreţioşi se bat prin scări de bloc pentru pantofi rupţi.

miercuri, 14 octombrie 2009

Lichidare de stoc

Mi-am închis umbrela. Şi a început să plouă.

Peste catedrală ploua cu pantofi. Pantofi de toate mărimile (chiar şi cele mici pe care fetele scunde nu le găsesc în magazine), toate culorile (chiar şi cu fluturi), pentru toate anotimpurile (chiar şi pentru dorul de anotimpuri sâmbătă seara).
Turla era agitată, norii se spărgeau mai tare. Turla se liniştea, norii se crăpau din nou.
Pantofi albi, mici, de bebeluş, botine grele, transparente, de prostituată, cizme de război pline de sânge, sandale curate de femeie frumoasă, tenişi de cârpe roşii pentru sportivi creativi. Tocurile îi băteau la poartă grădinii bisericii, iar tălpile rupte de drum căutau adăpost printre ţigle. Dincolo de calea ferată oamenii se închinau pierduţi în haosul comerţului ceresc. Cine-a cerut pantofi? Cine îi vinde? Cine-i returnează? Cât costă cei cu toc de cinşpe? Răspunsul întârzie. Răspunsurile întârzie. Cineva s-a săturat de comerţul cu pantofi şi mofturoşi.

Mi-am închis umbrela colorată, am aşezat geanta cu grijă pe mânerul de la uşa catedralei, am trecut strada înapoi, mi-am scos pantofii şi-am plouat pământul cu picioare desculţe ca-n filmele indiene cu pistruiaţi.

Lecţia despre ochi

Încadrate în sunete de violoncel cherchelit, pupilele mele ascund cifre impare şi cerneală mov vărsată pe covorul din salon. Ochii sălbatici din tabloul meu se adună dimineaţa şi se plâng seara. Tuşesc a ruşine şi râd către tine când ştii răspunsul. Privirile mele tună. Mai ales atunci când, serioasă şi murdară pe mâini de verdele cariocilor, te întreb cum ai spune tu "ghiocel" cu limba-ntre dinţi.
Eu îţi povesteam despre prostia preşedinţilor, tu mă întrebai câţi cai sunt în Mexic. Între timp ochii se cuceresc strigându-se din ce în ce mai ascuţit. Nu te supăra, cât costă brânza nesărată în târgul buzelor tale? Ţi-ar sta aşa de bine cu ochii mov. Să-ţi dau o batistă...

luni, 12 octombrie 2009

Unde se mai pitesc minunile

În şosetele reci ale părintelui de ţară. Nu ştia să cânte. Îngâna ceva ca să nu adoarmă lumea-n cimitir. Pentru că lumea, plictisită fiind de cele mai multe ori, sătulă de plânsete şi claxoane, de sforăit şi de vase sparte, se ascunde în cimitir. Pe aleea din dreapta, în spatele unor locuri neocupate, cu mâinile pe genunchi, lumea stă şi-şi aşteaptă momentul de fericire. Apoi vine părintele cu zgomotele lui copilăreşti, cu geanta de fâş negru şi ochii puţin amărâţi, şi lumea se-apleacă, se uită pe sub pământ, îi cercetează şosetele şi pleacă.
Cele trei minuni din basme se ascund în şosetele reci ale părintelui de ţară. Nu toţi sătenii au maşină. Lumea s-a gândit bine înainte de alegeri. Lumea, cu tot cu sensul ei de univers, s-a supus lirismului.

miercuri, 7 octombrie 2009

Dintr-o sticlă

Mă supără interiorul sticlelor. Toate sticlele din univers. Mi se pare că sunt pline cu stele, mai mici şi mai mari, scurte şi bolnave, pline cu suflări greoaie de oameni bătrâni şi frumoşi, oameni spălaţi cu ceai de muşeţel de noapte şi desenaţi cu praf albastru de doctorie. Şi mă adun cu mine ca să nu scad tot universul din dopuri de sticle harnice, mă spăl pe gât cu lupte între partide politice de care nu-mi pasă şi-apoi mă trezesc bătrână şi şchioapă, aproape simpatică, aproape lucidă şi deloc singură. Să ne hrăneşti cu sfaturi şi cu particule de praf plictisit în interiorul sticlelor. Mi-e aşa de puţin ciudă pe vagonul de clasa a doua în care mi-am ucis bateria că încep să falsific semnături de poeţi, de îngeri şi de controlori...doar, doar mă voi trezi şi eu, ca şi celelalte stăpâne de cutii de bijuterii, într-o sticlă verde şi groasă, plictisită şi importantă ca o stea care n-a fost niciodată galbenă.

duminică, 4 octombrie 2009

"Eu aveam nas african şi ochi suedezi. Toarnă-mi puţină apă! Oceanul ăsta nu se goleşte niciodată? L-aş umple cu banane de ciocolată. Măsoară-mi părul. Hai să vedem cine e mai cuminte. Pisic dement!"

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Dureri

Mă dor ochelarii. Şi presentimentele. Şi şosetele de casă. Mă cam supără întunericul şi prinţii postmoderni. Mă dor ochelarii, tu înţelegi? Cred că am o sărbatoare în gât. Sper că luminile mele de noapte se sting şi se-aprind ca lipsa cratimelor.
N-ai vrea tu să te superi puţin pe mine ca fiu mai bună? Să fiu mai bătrână şi mai curajoasă.

Poftiţi! Intraţi! Sunteţi oaspeţii mei!

(Pt mami: Nu mă dor ochii! Nu-ţi face griji! Vă pup! :) )

La cumpărături de artificii

Era cu miros de portocale reci. Avea picioare lungi şi trunchi mărunt. Purta 44. Şi pălăria groasă doar iarna. Era un fel de iubire spălată la maşina automată a unui poet spaniol. Am impresia că îmi plac iubirile cu şnururi cu sclipici şi cred că li s-ar potrivit imprimeul cu trandafiri roşii, aşa, ca o muşama bine curăţată.
La mine în oraş, la colţul străzii, e câteodată un magazin de carne plin cu iubiri secrete. Altădată e ocupat de haine la mâna a doua. Acolo nu prea-i place emoţiei. Se găsesc mai mult pasiuni, strecurate printre halate de baie şi păpuşi vechi de cârpă.
Iubirea mea pentru pălăria de iarnă are miros de portocală rece.
La magazin miroase a scăriţe.

vineri, 2 octombrie 2009

Vorbeşte-mi, perete.

Dorm sub scările catedralei. Eu. Şi-aş vrea să fiu Kundera. În ochi îmi intră spirtul de pe frunte. Că multe sticle se mai învârt pe lângă catderală! Şi ateliere de arhitecţi indieni cu sticle de vin pline. Nu-mi place să las deschise plicurile şi te-aş ruga să nu mai loveşti piesele de remi. Tu citeşti seara poezii cu sprâncene? Ştiu că-ţi place salata de vinete. Mie. Şi ştiu că nu-ţi place perfectul simplu şi semestrul al doilea. Aşa că o să-ţi inventez unul mai complicat, mai puţin tolerant şi mai grec. Un semestru numai pentru tine. Simplu. În cada mea doarme o catedrală. Mă duc s-o trezesc înainte să se lumineze de noapte.

Dragă migdală,

Nu ştiu cum se face că de fiecare dată când mă spăl pe cap cu şampon portocaliu, beau suc de mere şi mănânc pere deshidratate, începe să mă plouă cu migdale braziliene speriate şi prea ambiţioase.
Câteodată rămân cu câte una în păr, o port cu mine luni întregi şi-apoi se trezeşte să-mi reproşeze că mănânc mazăre când ea e bolnavă, că mă pieptăn când ei îi e frig şi mai ales că nu ştiu să dorm frumos.
Iubirea nu stă în sucul de mere...dacă ar fi să ne luăm după ea.
Daţi-i un pix roşu până nu mă transformă în scară rulantă!
Dacă aş putea să-ţi spun toate astea mai uşor, biată migdală gurmandă!