Din gură îi cădeau tămâioare. Pestriţ din cap până-n picioare, alerga speriat de dâra violetă pe care o lăsa în urmă. Fără să fie din Caraibe, fără să-i placă basmele, fără să fi mâncat prune fermecate sau zâmbete cu gust de curaj mascat.
"Să fugă armata! Vin florile!"
Din gură nu-i mai ieşeau cuvinte. Sunetele se prefăceau în nori groşi de boule-de-neige , doar vocalele se ascundeau pe după urechiuşe de margarete pătate, iar cratimele se frângeau convinse de posibilitatea nemuririi prin sacrificiu lingvistic.
Mă cam doare culoarea verde. Cuvintele se spală pe mâini de orice accent floral.
"Să-mi aduci o rădăcină de înger din deşert!"
"O să uit..."
Lui îi curgeau din gură tămâioare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu