Simțirile n-au bun simț. Vin și pleacă, se strecoară-n mintea și-n pantofii omului și se apleacă peste cele mai liniștite ape ca să scuipe-n capul peștilor fără rușine și fără scrupule. Mi-e teamă că nimeni nu m-a luat de mână la timp. Prea devreme sau prea târziu, oamenii din viața mea au apărut triști și neinspirați ca să aibă de unde să plece. Oamenii din ochii mei sunt oamenii cărora le era frig la ei acasă și-au plecat să-și răcorească picioarele în soarele meu, să se bălăcească în umbrele străbunicilor mei și să-nvețe să critice înainte să repare. Oamenii din viața mea n-au multe medalii, dar se liniștesc cu tristețile mele. N-au liniște. N-au steag, gem sau bun simț. Cred că nici străbunici n-au. Oamenii din ochii mei sunt simțiri. Frunze de ceapă cusute cu fulgere din limba județelor fără capitală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu