Itaca e departe și arde. Marea se zbate în cadă, oamenii râd de sirene, iar pe Calipso o cumpără oricine.
Nici eu, nici Cortázar, nu știm să răspundem la întrebările despre râme și inteligență artificială.
Culorile despre care nu vorbești sunt cele așternute pe sub.
Conopidă și lanțuri groase de aur, nămol pe spatele monștrilor, căldări pline de supe de pește.
Scriitorii risipesc hârtii și vopsele pentru ochii fetelor lui Ulise.
Despre muze nu vorbește nimeni. Nimeni nu doarme când vine tăcerea despre muze.
Clocotesc gelozii în oameni raționali, liberi și predispuși la fericire.
Pe mine mă strâng de mâini cătușe de lemn cu miros de asfalt și ochi de catifea pe dos.
Arta din muzeu nu mai e artă. E Marea Ionică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu