Covoarele pe care cobor eu din salon spre infern sunt mai reci decât inimile rădăcinilor de liliac uscat. Mă târăsc spre plămânii mei plini cu grădini fără garduri, cu rom şi cu dinţi albi şi vise şi dulciuri artificiale. Te schimb cu tot ce nu am. Aş vrea să te întorci pe insula lui Calipso. Şi să-ţi pară rău de ceilalţi, dar să te întinzi pe nisip şi să te doară toate insectele şi să-ţi plângă hainele în spatele pielii şi să vezi stele palide şi bolnave şi să-ţi fie totul indiferent. Să te urci pe cai şi pe stânci, să aluneci pe covoare reci dinspre saloane spre infern şi să zâmbeşti resemnat în faţa umerilor goi ai lui Calipso. Lui Calipso îi lipsesc cuvintele. Şi tu te hotărăşti să-i botezi păgân mâinile cu gem de prune şi sirop de lemn pentru cutii de bijuterii pe care nu le vrei şi n-o să le ai nicicând. Din lista de libelule sugrumate de gâtul amantelor nefericite lipsesc note muzicale din a doua parte a cărţilor de istorie contemporană. Îmi aminteşti de mine pe vremea când eram vâslă în marea grecilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu