Şi eu mă transform frecvent în floarea-soarelui. Mă dezvelesc şi mă limpezesc cu săpun dulce de crini domesticiţi. Şi mă aşez pe trotuar şi număr mărgele, cobor din autobuz în furtună, croşetez pânze de pictori cu mâini reci şi despart în silabe toate librăriile-bucătării de pe Strada Diagonal. Nu prea cred în posibilităţi în trecut şi simpatizez parcurile botanice pentru că mi-e milă de excesul lor de teamă de faună. Gândiţi-vă. Cine ar alege un parc botanic în favoarea unei grădini zoologice? Cine s-ar juca amabil cu un mărgăritar în loc să mângâie o girafă? Mi-e puţin silă de poamele pline de substantive comune şi încerc, măcar atunci când pot, să nu mă bazez pe imaginaţii fructifere sau vise înrădăcinate. Eu încerc. Restul nu mai depinde decât de abilităţile hoţilor de cuptoare pline cu plăcintă de dovleac. Şi râd în hohote cu glazură şi mă perind pe coridoarele academiilor de limbi clasice cu nerăbdarea cu care, convins de nereuşită, se schiţează un pui de tuia la poarta unei judecătorii pentru animale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu