Nu e uşor să trăieşti în Alpi. Şi să suferi războaie mondiale şi să mănânci îngheţată şi brânză şi să te uiţi la filme alb-negru şi să cauţi necăutatul cuvintelor pe cale de dispariţie. Eu m-am născut, cum spuneam, pe coasta unui cireş aproape neînflorit. L-am simplificat şi l-am coborât puţin cu picioarele în rădăcini şi-atunci mi-a dat voie să mă nasc. De fapt eu n-am fost niciodată în Alpi. Dar cred că şi acolo cresc în copaci animale gălăgioase şi albastre îndrăgostite de insecte dăunătoare galbene. Şi dacă e aşa, filmele alb-negru cu virgulă şi tâlhăriile şi cerceii şi fumul din gumele de mestecat şi leagănele fără nume în altă limbă, toate astea şi celelalte parabole fără cuvinte, toate-toate, se transformă în nopţi de aprilie-august care nu-şi găsesc locul sub revistele de modă.
Când era copil, bunicul meu avea un cal şi-l călărea în picioare şi era fericit şi bun şi-aşa a fost întotdeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu