M-am abandonat curajoasă sub copacul propriei mele psihologii. Eu l-am desenat mare, tu mai mic, amândoi în partea dreaptă a foii, amândoi cu tot felul de fructe și amândoi pe jumătate închis. Dac-am fi știut ne-am fi abandonat sub aceleași crenguțe de căpșune, cu riscul oglindit al înțepăturilor traduse din alte limbi și din ce în ce mai privilegiați de momentul în care tu-ți vei lua în spate copacul și eu îmi voi recăpăta rădăcinile, lipsite de orice înțeles, dar scăpate de sub libertatea umilinței fructelor fără trunchi. Cam atât și puțin mai limpede. Mai limpede.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu