irinadehartie.blogspot.com Web analytics

luni, 31 august 2009

Fericirea în Cartagena. De-a călătorul

Trăiam într-un hotel de cinci stele în Cartagena şi-aveam bani de buzunar cât să-mi cumpăr jumătate din cărţile editate în ultimii şapte ani. Din soare mi se scurgeau peste ochii aproape închişi firimituri mici de pâine mucegăită franţuzeşte şi pe corpul verzui şi-adormit mi se căţărau pietre mărunte de ploaie neîngrijită. Câteodată, mai ales noaptea, mă certam cu balcoanele vecine şi cerşeam filme tibetane traficanţilor de droguri. Când mi-era lene să zâmbesc plângeam puţin.
La prânz, când mă trezeam aproape buimacă de-atâta fericire, mă spălam pe cap cu şampon de baobab şi toate culorile lumii mi se puneau la picioare ca să-mi spun părerea despre colecţia de toamnă. Întotdeauna despre colecţia de toamnă. Întotdeauna aveam altă părere. Întotdeauna mi-au plăcut literele scrise de francezi. În Cartagena nu prea scriam pentru că n-aveam timp. Mă copleşise globul de plastic cu toate întrebările şi sfaturile lui inutile.
Câteodată mergeam cu personalul. Apoi cu barca în insule. Soarele continua să-şi scuture zgrumele în părul meu prosper şi obosit. Columbieni bronzaţi şi cuminţi îmi încântau pleoapele palide, triste şi aproape naturalizate.

Eram fericită. Sunt.

2 comentarii:

intruss spunea...

Stiai ca imaginatia ta e la fel de solida si fascinanta precum un baobab?

Si inca o chestie: nu stiu sa inot, dar pe aici, pe la tine, in ciuda apelor tumultoase, ma tin bine la suprafata.

Irina Alexandra spunea...

Te-ajută să te ţii la suprafaţă peştii pe care i-ai înghiţit când erai mic. Peşti care toamna cad din baobabi şi se-ascund în sufletele micilor prinţi. Şi micii prinţi se fac mari, dar se minunează încă în faţa cuvântului. Şi cuvântul le întoarce favoarea şi se minunează în faţa lor.