irinadehartie.blogspot.com Web analytics

marți, 11 august 2009

La porţile uimirii

Când nu înţeleg îmi întorc puţin capul şi fixez cu privirea cuvântul, amărâtul. Urechile mi se deschid ca florile de crin enervant şi-şi şoptesc una alteia: "Uită-te la ea cât e de nehotărâtă!" Nasturii se scutură de orice vină, spatele se înfoaie ca o lebădă grasă şi picioarele se adâncesc în neputinţa pantofilor.
"Mi-e teamă că nu te cunosc." Şi-mi dau seama că e traducerea directă a unui scenarist necunoscut.
"Uite că asta nu mi-a fost dat să văd!"
Când plouă lumea mea se simte mai uscată şi se îndepărtează puţin de grămezile de ruşine.

"Deschide-mi puţin porţile".
"Mai bine stai afară."
"Parc-ai fi mama lui Ştefan cel Mare..."
"Diferenţa e că eu pur şi simplu nu vreau să te mai vad."
"Bine."
"Bine."

Cuvântul, amărâtul, se sculptează şi el cum poate în privirea mea fixă.

2 comentarii:

flavius spunea...

Servus...
Mă încîntă mereu născocirile tale şi felul cum cuvintele se joacă aici la imboldurile tale...
Aşa că am îndrăznit să te aduc în blogulumea mea, în genunchiul lumii...
Toate cele bune!

Irina Alexandra spunea...

Mulţumesc mult. Genunchiul lumii şi-a făcut loc în casa mea de hârtie din aceleaşi motive. La cât mai multe născociri!