Când îşi povestesc moartea cuvintele se cutremură şi se transformă-ntr-un plâns dulce-sinistru care se teme de orice. Nu mai ştiu să scriu, îşi spune plânsul cu un picior în tren şi altul în borcanul cu drăgosteală. Şi se apucă să zgârie geamurile şi să întrebe pasagerii unde-i e stiloul cu aer, se transformă în mizerie de tren personal şi se întreabă câţi metri de alcool cub s-au băut pe scaunul pe care-l ocupă.Apoi moare. Ca şi cum ar fi a patra poveste a anului, cu locul întâi câştigat la concursul eseurilor despre tauri şi suc albastru. Şi mai moare puţin. Nici cu stângul, nici cu dreptul. Moare. Încercând să explice că nu orice trebuie înţeles. Şi-apoi se opreşte din moarte fără să-şi dea seama câte semnături scrisese cu mâna goală până să moară. Niciodată n-a fost bun la calcule. A încercat odată să-şi numere lacrimile şi s-a pus pe plâns de ciudă că-i ieşea cu minus. Parcă ar avea nevoie de câteva pompe. Şi de tablouri electrice. De cuvinte din trei majuscule şi de o numărătoare colorată fără bile.
Câteodată nu s-a semnat. A zis să rămână aşa, necunsocut. Chiar dacă şi pe necunoscuţi îi cunoaşte câte cineva câteodată.
4 comentarii:
sa te opresti din moarte...ce poate fi mai frumos si mai dezirabil ;)
Minunata calatorie printre cuvinte dulci-amarui...
@ Teodor: Cred că mai sunt câteva lucruri frumoase care nu implică partea asta vieţii. Să profităm, zic şi eu.
@Dana: Mulţumesc...Mă bucură mesajul tău mai ales pentru că sunt cuvinte venite din partea unui profesor. Se pare că încă mai tânjesc după părerea dascălilor..:)Deşi acum două nopţi am avut un coşmar groaznic. Se făcea că trebuia sa ies la tablă la matematică..:)
Deşi am avut numai note de zece la această disciplină, matematica a însemnat şi pentru mine un coşmar... Totuşi, doi profesori mi-au demonstrat că numerele şi mai ales geometria au o poezie incomparabilă. Dar au predat puţin timp la clasa mea. Să-i numesc : Octavian Muscalu - în gimnaziu - şi Cornelia Neagu, în timpul liceului...
Trimiteți un comentariu