La porţile ambasadei omului

În faţa lui se aşezaseră lumi întregi (îngenuncheate sau cu capul plecat), fluturi cu ochii închişi, tablouri abia începute şi stive mari de catifea proaspătă. Universul îşi despacheta penele, convins şi nehotărât în acelaşi timp, aproape singur în faţa aşteptărilor şi speranţei omului. Literă neînflorită, soarele cobora din librării non-stop, printre eşecuri şi degete neinelare, toate strânse într-un cufăr fără capac, când închis, când dezvelit, aşteptând nerăbdătoare vina omului şi urşii imaginari, fără soluţii şi fără nevroze. Din cojile mici de nucă plânsă pe la tâmple au curs şi ieri note oarbe, fără gusturi şi gust. Şi e închis.