Cu ochii fierţi în topaz

Să topim culori în orez cu bob lung! Cred că, dar dacă are loc în mintea ta şi peisajul ăsta, într-o viaţă, mai departe de blugii prespălaţi şi butoanele cu riduri, am fost loc. O grădină, o casă mică sau curtea unui spital. Poate pur şi simplu loc de trecere. Un pod mic de piatră sau o înşiruire de lemne vechi. Sau piatra de sub un râu bolnav. Poate peste sufletele mele s-au scurs amintiri şi s-au îmbrâncit oameni care vorbesc astăzi limbi diferite. Fiecare cu perechea lui de blugi, fără să ştie că s-au iubit şi că i-a chemat aşa şi nu altfel. Cred că într-unul dintre ochii mei a crescut un spic de grâu şi sper, dacă mi se dă voie, să mai existe oameni coloraţi în boabe de orez. Odată, după ce mi-am făcut buletinul, am fiert o oală mare de Pepsi cu o prietenă bună despre care astăzi nu mai ştiu nimic. Cred că n-am avut curaj să aşteptăm explozia. E fantezie, ştii? Ecuaţiile au mai mult de două urechi.