Fără să vreau, despre perne

Când cred că ziua creşte şi că se sting luminile, că telefoanele mobile pot să nu fie, că două ore nu sunt suficiente ca să înveţi o limbă străină, că sunt verbe care, căţărate pe pronumele de persoana întâi, se transformă în monştri vocalici, când plouă ca să nu râdă şi când dispariţia se transformă în călătorie spre răbdare, mă spăl pur şi impur şi simplu pe mâini cu cafea călduţă de la automat şi triunghiurile din palme mi se transformă în balade rock ale dimineţilor fără zahăr. Şi triunghiurile inegale râd unul la celălalt.