irinadehartie.blogspot.com Web analytics

miercuri, 1 iulie 2009

Pe scara blocului cu P. Neruda (Dialog. Paris. Nebunii)


Am coborât greoi scările şi m-am oprit exact în faţa lui. I-am spus:
"-Mi-am schimbat parola, ştii?"
"-Şi ce dacă? Poţi să mi-o desenezi pe o rodie."
"-O mai vrei?"
"-Da...Trebuie să-ţi trimit facturile."
"-Poţi să mi le laşi în caleaşcă."
"-Ştii că nu-mi place să prindă miros."
"-Eşti singurul om din lume care crede că dovleceii miros."
"-Am nevoie de parolă."
"-Ştiu. O să ţi-o dau."
"-De ce-ai schimbat-o?"
"-Pentru că trebuie să-mi cumpăr scaune."
"-Şi?"
"-Şi scaunele nu merg cu personajele."
"-Dă-mi câteva seminţe."
"-Uite..."

I le-am dat.A-nceput să scuipe.

"-Ţi-am zis că m-au certat că am musafiri nepoliticoşi."
"-Spune-le să se roage pentru ei."
"-Pentru tine..."
"-Ba mai bine nu. Lasă. Dă-mi parola."
"-Dacă-mi dai o poezie."
"-Nu pot. Am terminat cu poezia.Dă-mi parola."
"-Asta-i parola."
"-Mai dă-mi seminţe."
"-Nu pot. Am terminat cu seminţele. Dă-mi poezia."

Mi-a dat-o. Am început să scuip.
Pe poezie. Şi el râdea. Între dintele al treilea şi al patrulea i se vedea o coajă neagră. Mie-mi rămăsese poezia între măsele. Am uitat parola.

Asta era pe vremea când Pablo Neruda trăia şi el în Paris. Acum am rămas doar eu. Câteodată îi simt lipsa. Vecinii continuă să mă certe.

P.S. Am minţit.
De fapt nu l-am tutuit niciodată.

2 comentarii:

Şerban Tomşa spunea...

Vă mulţumesc mult. Şi eu mă mândresc cu... ceea ce scrieţi şi cu un asemenea cititor. Dacă vă ştiam adresa, vă treceam pe lista de protocol a editurii şi primeaţi cartea acasă. Încă n-am ţinut-o în mână : am avut şi am de făcut, în această vară, multe drumuri legate de hârtii, acte, nimicuri. Nu ştiu când voi intra în posesia exemplarelor care mi se cuvin ( probabil că le voi lua mai către toamnă ), dar dacă îmi trimiteţi o adresă prin mail, vă expediez volumul acasă.
Frumos textul cu Neruda !

flavius spunea...

Servus!
Frumoasa intimplare... Astazi a fost ziua lui Neruda :)
Toate cele bune!