irinadehartie.blogspot.com Web analytics

luni, 20 iulie 2009

Închişi în castelul de plastic


Cervantes stătea liniştit pe coperta aproape ruptă. Avea două întrebări şi n-avea curaj. Îl enervau volanele de domn şi mustăţile pe care şi le tăia din ce în ce mai strâmb. Cred că se soluţionase prea repede dilema. Şi Maradona crede şi el. Cafeaua nu se bea din pahare de plastic, dar el o bea, aşa, autorizată şi legalizată, cu multe ştampile şi apostile colorate. Michelangelo plăteşte întotdeauna cu bani lichizi. Nu-i plac băncile şi rapoartele de audit. Michelangelo nu se înţelege bine cu nimeni. Nici măcar cu firmele de audit. Câteodată se îngroapă în agricultură şi nu ia legătura cu lumea până nu răsare prima buruiană. Apoi abandonează proiectul şi plânge cu lacrimi de ipsos efemerul universal. Şi Prinţesa Diana plângea şi ea. Brăţările negre cu magnet i-au plăcut întotdeauna. Chiar dacă nimeni nu descoperise magnetul financiar. Cicero avea nevoie de trei clovni. I-a angajat pe Bush, pe Băsescu şi pe Bin Laden. S-a gândit să facă o formaţie. Se numea B3. Ca vitaminele. Hrăneau păsările de pe salteliţii artificiali ai Imperiului. Nimeni nu găsise cheia pentru dezlegarea ghicitorilor şi nimeni nu se încumeta să-i spună secretarului şef povestea Răţuşca cea urâtă. Câte sunete româneşti într-un titlu de poveste! De-ar fi ştiut ei oamenii lumii cât avea să fie de singură ţara-peşte. De s-ar mai gândi şi astăzi! Şi sticla de Coca-Cola se gândea şi ea.

Niciun comentariu: