irinadehartie.blogspot.com Web analytics

joi, 28 ianuarie 2010

A existat în lumea asta, doar în asta, un bărbat care povestea cum a plâns cu capul îngropat în pernă, de teama bombelor şi de ciuda morţilor din jur. Există un bărbat, acelaşi, care-a apărut în viaţa unei femei, alta, a zâmbit, i-a povestit cu mândrie despre durere şi-a plecat lăsând-o cu întrebări, silabe scurte şi mişcări mecanice de ceas nemângâiat. Au mai rămas câteva cuvinte moi, câte-o fotografie cu zâmbete false şi-o fărâmă dintr-o discuţie, undeva pe la ora unu, între cele două continente, înainte de a se termina Al Doilea Război Mondial. De ce s-or scrie războaiele cu majuscule şi bătăile inimii cu beţişoare curate de urechi surde?

3 comentarii:

jocktherock spunea...

ce frumos!

Irina Alexandra spunea...

Mulţumesc, jocktherock.

Julian spunea...

Povestea unui barbat oarecare, de nicaieri, ce se obstina sa zambeasca (... inainte de razboi)
"Intr`o bodega valpurgica, corandă in anfilada unei periferii, un samavolnic, nepartinitor la diacronica insurgentă a rezectiilor de nume, diafan de clivajele privirilor curioase si inefabil apatic la sufragii eclectice, podideste fatidic maniheisme punitive... Lenitiv, melopeea afazica din tonomat il complineste repetativ cu diluvii de absint, aproape panaceu. Asteaptă abulic- frapat de distopia unei virgule patibulare in dauna deceptiei de sens- bravada eresului cu al sau menhir si flamură in antreul eternitatii, ca antum martir cu premeditare erou impersonal, daca se poate anonim."
Ipocrizia magnanimă a ignarilor cauterizeaza si ultimele abnegatii emerite: magistrala glossa panegirica a celor pradati de majusculele timpului... indeniabil, zambetele n`au nicio sansa.