Din seria didascaliilor şi-a acoladelor sălbatice

Când eram foarte mică, aproape cât un nasture de blugi bătrâni, aduşi de la turcii occidentali, nu credeam deloc în didascalii. Se pare că visasem un vis columbian plin de paranteze care mă supărase atât de tare încât am început să urăsc la fel de tare cravatele, hoţii de spirt (da, lichidul albastru din baie) şi didascaliile. Astăzi, între luminile supărate ale catedralei, din tavanul spart de raze ianuarieşti, au început să curgă didascalii aşa de frumoase încât m-am trezit mare, cât nasturii de halate de lână, şi aproape sfioasă.