În cartierul nostru parizian nicio casă nu semăna cu cealaltă. Scări mici sau înalte, fără scări, cu colţuri sau rupte din loc în loc, melci sau scoici, scări cu flori pe margine în vaze înalte de paie sau scări fără flori. Despre scări s-ar putea scrie un tratat şi eu l-aş citi nerăbdătoare. Las cartea din mână şi urc către cartierul parizian. Câţiva ani de când într-un oraş pe malul unui ocean mic am văzut o vitrină cu pantofi urâţi din piele de orice. Pe talpă se lipise parfum de criză sentimentalo-psihologică. Dimineaţa, când mă trezesc cu ochii lipiţi cu cartier parizian, simt pe încheietura bleagă un parfum care nu-i al meu. Şi-ncerc să-l păstrez cu toată forţa franţuzească a japonezilor care trăiesc în Londra. M-am mutat într-un cartier cu canapele în loc de scări. Ca să faci salturi trebuie să te transoformi în picătură de sânge şi să te laşi înşelat de termometre şi doamne înalte şi subţiri care montează canapele în fuste de blugi. Cel mai frumos moment al zilei e vocea subţire a celui care, crezând că a pierdut, câştigă premiul de popularitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu