Educaţie tehno-sentimentală

Decupez pământ. Îl leg cu sfori mici, împletite cu gânduri de pisică mică, îl aleg din sute de poveşti neinspirate şi-l decupez în spiritul legilor antiîmbătrânire. Mă gândesc cum să mă trezesc. Mă trezesc egoist. Mă gândesc cum să spăl prosoapele. Şi încetez să mai gândesc până nu mă transform în bilet de avion fabricat de mâini care miros a tulpină de mărgăritar abia dăruit, rupt pe furiş din grădina din faţa blocului. Decupez pământ ca să-mi construiesc case pentru albine şi pisici mici şi neastâmpărate. Decupez deja-vu-uri cu dantelă şi margine de macrame. Plăpândă şi puternică, rădăcina firului de pământ se lasă împletită în sfoara de credit. Eu mai zâmbesc, mai decupez puţin pământ şi mai caut câteva cuvinte în dicţionarul explicativ de unde lipsesc rândurile care încep cu singurătăţi la cinci dimineaţa.