Înot printre bandaje şi răni închise cu săpun-pastilă de liliac şi somn, bucăţi de miez de pâine proaspătă şi vise cu poduri greceşti peste ferestre lipite de pereţi albaştri. Câteodată, când ne întâlnim noi doi la capăt de balustradă şi-mi iau în buzunare cuvintele din limbi necunoscute şi cântăm muzică neagră fără să ştim nicio notă, niciun vers şi nicio coardă de chitară, sub pământ se autoplantează flori mov de dublu septembrie. Mai şi pictăm din când în când, vrăjiţi de cărţi plăpânde cu copertă groasă, cărţi despre prinţi mici şi petale căţărate şi coborâte de pe planete cu nume de străzi, iubiri mai mari sau mai mici, mai curate sau mai ascunse, pictăm cărţi despre muzica oraşelor ungureşti şi secrete fără nume.
Ea îl ţine strâns în braţe, pe degetele mici inelele sunt dantelate, spatele lui e o picătură din lună, pituluşu' în grădina muzeului, hai să ne ascundem în subsol, şi-atunci podul se făcu din gălbenuş de ou, mai bine ieşim puţin afară, cine are buzele mai groase?, mie mi-e frică şi nu vreau să te supere nimeni, explozii mici de fericire înaltă, coboară-mă pe-o scară din filme alb-negru, cam unu optzeci şi trei, aş vrea să mă pierd în Buenos Aires câteva ore, închide ochii şi se preface că doarme, mai puţin de o sută de kilometri de lucruri pe care încă n-ai voie să le scoţi din imaginaţie, ea îl ţine în braţe, vagoanele se despart de locomotivă, autori de melodii pentru cină în restaurante scumpe, eu încerc să zâmbesc când mi-e somn, el a-nvăţat-o să spună r, ea nu l-a-nvăţat încă să nu sară peste cratimă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu