irinadehartie.blogspot.com Web analytics

miercuri, 29 septembrie 2010

Din cutia cu dinozauri albaştri şi broaşte ţestoase înţelepte

Într-o seară, pe la nouă, m-am trezit prefăcută-n miros de pâine prăjită, abur de cafea amară şi cântecel de trompetă, un fel de jazz de mic-dejun, într-o seară pe la nouă. M-am jucat puţin cu un haş mic de mână, am tricotat trei pliculeţe de ceai şi-am pus semne de întrebare peste şi înainte de plăpumică. După, mai pe la zece, m-am aşezat turceşte sub masă şi-am jucat şah cu covorul. Eu mi-am pariat florile de mărgăritar, el banii de la CEC. Când ne-am plictisit, el s-a culcat în sunete mici de cobză spartă şi eu m-am dus singură până-n Singapore ca să-mi măsor neîncrederea în privighetori şi-n lemnul de brad bătrân. Când m-am întors, după câteva săptămâni pline de mister împrumutat din părul unei doamne de optezeci şi şapte de ani din avionul numărul 4 care pleacă din sensul giratoriu, când m-am întors - cum spuneam - mi-am împletit părul şi mi l-am prins cu oglinzi mari şi strălucitoare- deşi nespălate, am sărbătorit întoarcerea motocicletelor din oraşe călătoare şi-am sărit peste valurile despărţite în silabe ca să aflu cine şi de ce nu s-a uitat în ochii tăi în momentul în care ţi-ai legat urechile cu zâmbete sociale. Între timp am suferit puţin şi m-am întors la mirosul de pâine prăjită. Îmi place să fiu cântecel. La şah pierde întotdeauna cine nu ştie să spună Ă şi RR. 

Niciun comentariu: