Historia...fragment din examenul de azi

Acceleratorul de particule a incurcat oalele. Istoria se grabeste sa se dea peste cap, sa revina, sa sara peste etape si nostalgica sa vrea sa le reia. Istoria...saraca...
Din capatul aleii un biet Adam in costum lucios se indreapta cu pasi grei catre lotofagul pe care il calareste cu mandrie spartanul Hitler. Odiseu matura cu amabilitate intrarea la McDonald's, McPenelopa sare grabita zidul Berlinului ca sa ajunga la timp pentru a impiedica daramarea fabricii de confectii si Hipocrate isi semneaza linistit asigurarea pentru malpraxis. Undeva in dreapta Noica il enerveaza pe Marx daruindu-i cartile lui Platon si in fata lor cativa sofisti si Cicero iau lectii de oratorie de la un tanar afroamerican.
Aaaaa...istoria....

Bej

Apoi i s-a arătat în diferite ipostaze. Medic, nebun, înalt, indian sau ateu. Avea câteodată nasul mare şi ochii oblici, altădată visele lungi şi neîntrerupte şi de câteva ori purta pantofi atât de mici încât ar fi putut să o sperie.
Nu îl inspirase niciodată. Mai scrisese trei poezii despre diluantul de unghii şi îl lăsase şi ea baltă. Nimic din ce se năştea din imaginaţia lor nu mai avea legătură cu celălalt. Că se gândeau să mănânce zahăr ars la Paris era cert. Că ea băuse un pahar de vin când avea 15 ani. Că el visase o fată şi-apoi o cunoscuse. Că unul din ei, nu mai ştiau nici ei care, sărise geamul. Că se minunaseră de fiecare dată de mirosul celuilalt. Că niciunul din ei nu ştia să închidă uşa. Şi că nimic nu fusese adevărat. Că fuseseră inspiraţii de secunde. Că ea încercase să-l ascundă, iar el s-o arate atunci când nu era. Ea auzea căni sparte în pereţii de lângă, iar el încerca să-şi amintească dacă bluza ei albă avea bretele sau mâneci.
Şi într-o zi toate astea au încetat să mai apară. S-au subţiat amintirile, s-au dat toate premiile pentru romantism, s-au plictisit personajele, s-au dovedit a fi fericite cu nefericirea sau pur şi simplu şi-au amintit că nu s-a întâmplat nimic niciodată.
Tastele se spărgeau sub degetele lui murdare, mintea ei zvâcnea de câte ori o părăsea sufletul şi înclinaţiile amândurora de genii se spărgeau ca farfuriile grecilor. Fericite că şi-au încheiat povestea spre beneficiul nefericirii.
Sunt oameni simpli care nu s-au văzut niciodată şi încă se mai ţin minte. Poate doar unul din ei...

Cu usile inchise

Ca si cum ar fi fost doua imagini ale aceleiasi fiinte usile lor nu se deschideau niciodata in acelasi timp. Holul intunecat nu facea niciodata loc mangaierilor de adio atunci cand ar fi fost cazul. Se aprindeau luminile numai cand voiau vecinii incapatanti de la 3, se deschideau geamurile numai atunci cand femeia de serviciu dadea dezlegare la aer, se numarau minutele inapoi numai atunci cand nu mai ramanea nisip in sticla. Si ei nu se vedeau niciodata. Cu umerii apasati de pletele-i rare, fata se deosebea de celelalte prin privire. El era si cu ochii inchisi altfel pentru ca se gandea la ea. Nimeni nu se mai gandea la ea. Si usile nu se deschideau niciodata in acelasi timp. Aveau nevoie de miscari neuniforme, de culori murdare, de tipete, de nervi, de lanturi de aur si fuste de piele. Aveau nevoie de cate un cutit neascutit si niciodata nu era deschis. Ca intr-un turn de fildes nefinisat cei doi se uitau cu fetele plouate pe geamul de spuma opaca. Si nu vedeau nimic. La economatul pentru studenti era inchis. Si ei i se inroseau urechile cand isi amintea de avioanele mincinoase care se prabuseau cu drag....

Captură din imaginar - 1

Când o fi să-ţi găseşti şi tu în sfârşit un talent să-mi spui şi mie. Să deschid naiba geamurile şi să dăm drumul la televizor. Să ne culcăm şi noi pe la 11 noaptea, nu dimineaţa, şi să începem să ne învelim cu plapuma trimisă de mama...că de-aia e iarnă..nu ca să mă înnebuneşti tu cu "inspiraţia pe care ţi-o oferă pledul bleu-vernil de la mentorul din Asia". Şi să-mi spui clar. Să nu mă mai laşi să cred că te-ai convins în sfârşit, că asta era, că "într-o bună zi" e chiar azi pentru ca a doua zi să te trezeşti că de fapt pianul nu e tocmai bun pentru tine deoarece...vezi tu Doamne..."n-am allure". Asta e problema, domnişoară. E simplă, n-are nicio legătură cu dragostea mea, cu ochii tăi frumoşi sau cu pisica fără ureche de la parter. Eşti o talentată fără talent. Nu-ţi ajunge?

margareta

A fost odată, cândva demult, pe vremea când anii treceau numai dacă îi bifai cu carioca...o margareta. O margareta din Balcani...albă, un pic murdară, care se spăla pe picioare cu lacrimile domniţelor care încercau să o rupă. Margareta nu ştia nici câţi ani are, nici în câte reviste apăruse, dar din când în când, numai atunci când îi era foarte somn, îşi închidea petalele şi se transforma în cetăţean american. Dormea. Superficial, fără grija zilei de ieri, cu remuşcările părăsite în Balcani şi cu viitorul însorit de nocturnele prăfuite. Chiar dacă nu avea timp nici de vise, nici de shopping, margareta se duce adesea la culcare obosită. Obosită de prea multă zarvă în lume şi de prea multe cuvinte în prea multe limbi. Aşa că margareta ţinea cu globalizarea. Se gândea să vorbim toţi aceeaşi limbă şi să ne sfătuim toţi în aceleaşi săli de consiliu ale aceloraşi şcoli generale în care învăţase ea să scrie. Şi nimic nu mai era la fel de când margareta învăţase să scrie. Povestea ei era simplă, singură şi murdară. N-avea detergent. Şi-atât. O poveste banală despre o margaretă care nu se naşte şi nu moare, nu suferă şi nu râde, nu iubeşte, nu face nimic. O margaretă murdară şi plictisită într-o lume în care fiecare îşi vede de treabă fără să observe că numai margaretele au cetăţenie universală.

Din Santiago de Compostela

La iesirea din muzeu te asteapta un caiet mazgalit de tot felul de pelerini betivani care au intrat aici doar pentru ca n-au gasit alt loc mai urat in Santiago de Compostela. Au intrat, au facut poze, au chicotit, s-au gadilat si-apoi au plecat linistiti sa caute locul unde poti sa mergi pe acoperis si sa vezi Orasul culturii.
Pe strazile din Santiago de Compostela nu prea te mai simti om. Mergi aiurea, printre pietre, magazine cu suveniruri si doamne care te servesc cu placinta si te gandesti ca la un moment dat o sa-ti iei zborul. Si-atunci dai din picioare, te urci pe primul nor si pleci bucuros spre casa unde te asteapta cativa domni pacatosi in parlament si cateva doamne cochete la volanul autobuzelor. Si in sfarsit te simti om...

Femeia torturata

Femeia torturata se inecase de cateva zile in tava cu untura intarita ramasa de pe vremea porcului de Craciun. Se ascundea acolo intre inec si uimire si se indopa din cand in cand cu biscuiti cu scortisoara adusi de vantul care-si platea vama prin hota aragazului. Si niciunde nu-i era mai bine femeii torturate decat acolo, in cuptorul nefolosit, dupa istovitoarele sarbatori de iarna. Se intorcea de pe o parte pe alta, isi refacea ph-ul cu ajutorul uleiului de porc si din cand in cand bea cate o gura de vin ramasa de la pestele celorlalti proprietari ai apartamentului. Se simtise ea insasi second-hand cateodata cand ajungea acasa speriata de vulturii de hartie igienica roz care impodobeau ciresii din fata blocului si nimic n-o mai facea sa se aseze la masa de scris. Fusese o femeie libera, multilingva si frumoasa. Da...in primul rand frumoasa. In spatele culorii ochilor se intindea o nemarginire alba ca asternuturile de hotel si buzele decupate imprefect ascundeau un dinte spart intr-o usa de fier din fata blocului...
Acum zace in untura porcului trist si blesteama literele sacrificate si tusea nereusita pe care nu inceteaza sa i-o aduca iarna..

Romania 2008-2009

Mai abrupt...

-Ne vom creste copiii intr-o lume a masinilor de teren abandonate in fata scarilor de bloc izolate cu polistiren roz. Intr-o lume moderna in care evreii si musulmanii se bat ca in bancurile comuniste, iar mistocarii de la colturi se transforma in vedete internationale promovate de reality show-uri. Ne vom apara cu sprayuri de goange si vom manca pulpe de porc crescut in folii de aluminiu la lumina neonului. Nu ne vom aminti de unde a pornit legea gravitatiei si visele in care ne luptam cu vechii greci se vor sfasia sub degetele golite de bataturi ale americanilor. Si vom muri mai simplu. Ca in filme. Cu cate-un geamat de terorist infrant de roboteii disney. Si vom fi plansi si uitati, ingropati sub happy-end-ul obligatoriu. Vom fi mai putin oameni, mai putin ingeri, chiar si mai putin contabili. Mintea noastra va elimina cel mai frumos chin al copilariei. Nu vom mai afla ce inseamna matematici. Cu atat mai putin poezia. Nu ne vom mai folosi mainile pentru nimic. Nici macar pentru a ne mangaia copiii. Vor creste singuri, fara ajutorul bunicilor si fara pensii alimentare. Vor creste luati de mana cu propriile genti si ne vor inlocui mai devreme sau mai tarziu cu un nickname pe un ecran foarte subtire. Si vom aspira spre mai mult. Spre mai rece. Si mai bine. Mai simplu. Mai abrupt. Mai putin lipsit de orice....
- Ce multe prostii spui!

Intaiul gand si de la capat

Pe coapsele mici ale unei caprioare zac doua ganduri. Isi asteapta de cativa ani moartea si se intreaba in fiecare zi cat e ceasul si daca mai e mamaliga sub brad. Caprioara rade si scutura usor coapsele in semn de prietenie.
Din cer cad de fiecare data pe la ora noua doua picaturi de apa cu sare. Se descompun in aer, iau forma brazilor de carton agatati de oglinzile masinilor si se mananca intre ele cu nesimtirea norilor.
Cand e liniste in fata blocului meu se aud cateva litere scrise cu creionul si ingrosate mai tarziu cu pixul albastru. Buburuza de hartie se duce la gradinita singura si se intoarce cu masina mincinoasa. Se misca fara talent imbratisati si-apoi se saruta ascunsi in spatele usii de fier in care se sparg dintii la pitulusu.La noua sau zece ani.
Gandurile de pe coapsa caprioarei joaca elastic. Se incurca mereu la numere.
Picaturile citesc cateodata partiturile romanilor de la Viena si se sinucid.
Baietii din fata blocului meu arunca bulgari pe tavanele fetitelor, iar ele incearca sa le stearga cu pasta de dinti.

Principesa

In fiecare dimineata,dupa ce ma nasc,imi pun rochia de printesa.Nici roz,nici cu paiete sau pietre pretioase..Aaa nu..Nici Cenusareasa nu sunt.Rochia mea de printesa e de fapt un costum deux-pieces dintr-o stofa grosuta,potrivita oricarui sezon:toamna si iarna in salile de conferinta incalzite de soba electrica,primavara in gradinile elegante si vara in cramele regilor nestemati.
Am cam noua sute de rochii si costumase pe care le port la diferite evenimente si prin casa. Ma schimb de patru ori pe zi si nu port niciodata aceiasi pantofi cu cele patru costumatii. Ma machiez doar atunci cand ma intalnesc cu o vita nobila. Nu port tocuri mai mari de sapte centimetri si n-am nevoie de stilist pentru ca imi pieptan parul pe spate. Uneori, cand se pune problema cate unui dans antrenant imi prind parul intr-un coc spaniol cu agrafe subitiri, negre si cu capetele rotunde.
Nu imi place sa mi se spuna Majestatea sa. Prefer Alteta sa. Citesc romane politiste. Preferabil in limba engleza. Insotite de un ceai de lamaie. Cand sunt racita ma ingrijesc trei surori medicale tinere, imbracate in alb impecabil si cu unghiile curate. Apropo de unghii...le tin scurte, rotunde si nelacuite. Unghiile sunt mostenire de la o matusa din Franta.
Seara, inainte de culcare, ma asez pe unul dintre fotoliile visinii si ma gandesc la ziua care se incheie. Dupa ce termin citesc cateva cuvinte din DEX (fara definitie, doar cuvantul), sun un prieten care are nevoie de urarile mele si-apoi ma arunc intr-o camasa de noapte pe care am fixat-o multe zile la rand in vitrina unui magazin.

Peter

Peter Pan e singur acasa. Si cand Peter Pan e singur acasa ar fi bine sa-ti cumperi o pereche de tenisi roz, sa-ti cumperi niste aripi cu sclipici, o fustita pentru Lacul Lebedeor, un cd cu Beatles si o cutie de pate de gasca. Peter Pan nu sta niciodata intr-un loc. Cand e suparat Peter Pan incaleca o cuite de algocalmin, o ia de mana pe Wendy si sa vezi...Se cearta deasupra bisericilor, Wendy ii striga ca sta prea mult la bere cu baietii, el ii raspunde ca a fost cu Clopotel pe la copii...ea zbiara ca Clopotel e o vagaboanda...Si tot asa...Dar cand Peter Pan e singur acasa...ar fi bine sa uiti de orice uragan, de orice plecare a trenului accelerat din statie, de orice saritura de iepure. Cand Peter Pan e singur acasa lumea ingheata si incearca sa respire. Sa se linisteasca. In sfarsit nu se mai aude zumzetul...si Peter Pan doarme pentru ca lumea intreaga sa se poate odihni o clipa...

As..

Daca as fuma as fuma Kent 8 scurt. Si daca as bea as bea bere cu lamaie. Si daca n-as fi indragostita as fi nesimtita. Si daca n-as fi fata as fi un monstru fara dinti. Si daca n-as fi romanca as fi nipona. Si daca as manca melci i-as manca fara smantana. Si nu mi-ar placea sa rad pe 20 aprilie. Si as zambi doar asa ca sa te enervez pe tine. Si as minti mult. Si as injura. As injura cum m-ar invata prietenii mei cainii. Pentru ca daca nu m-as fi nascut acolo unde m-am nascut as fi politista. Si m-as stramba de fiecare data cand unul din voi ar spune ceva inteligent. Si daca nu mi-ar placea fizica de clasa a IX-a, mi-ar placea chimia de-a VIII-a. Si tot n-as avea nevoie de sfaturi din carti. Si as rupe toate tratatele de sociopsihologie si m-as imbata cu gume turbo. Si pe tine te-as imbraca in biscuiti cu bobite colorate deasupra si cu crema spumoasa la mijloc. Si m-ar chema Josefa. Si as avea nevoie de putina speranta schioapa si as zbura pe aripa stanga a avionului pana in Tenerife. Si-acolo as canta la pian in mijlocul unui bulevard nou. Si as rade de crizele lor de isterie. As rade cu tot cu somajul lor si cu viata mea de imigrant. As fi urat de justitie si as fi cam urata in oglinda. Pentru ca n-as avea prieteni si nici n-as ghici cum sa ma opresc cand e rosu. As sta cu picioarele incrucisate si m-as speria de privirile reci ale braziliencelor. Si m-ar apasa o durere de spate. Si poate m-ar cauta prin pivnite vechi securistii. Si mi-ar gasi poate pozele rupte. Si poate n-as fi batrana. As fi inchisa intr-un lagar si n-as mai vorbi romaneste decat cu mine cand m-as droga cu iagatele de prin padurile eschimosilor. Si viata mea ar fi in GULAG ca a Anitei Nandris Cudla fara copii. Copiii i-as lasa sa plece cu Florea si eu as ramane cu vreun Chirica sa ne uitam la Harry Potter calare pe oleni...Si-apoi m-as intoarce acasa si as fuma Kent 8 scurt si m-as oftica daca n-ar mai fi bere in frigider.

Vasile

Din telefonul cu mii de minute se aud niste zogomote pe care daca le-ar picta vreun vecin pictor vreodata ar fi foarte murdare si foarte roz. Din strafundul kitsch-ului care imi mangaie urechile cineva striga nepotolit: "Domnisoara...Sunt io, Vasile!"...Zic..."Da, domnule Vasile, aveti nevoie de ceva?" ...si inchide. Ma pufneste un ras bezmetic din cauza caruia nu pot sa deschid usa. Soneria se incapataneaza sa ma intristeze si ies intr-un final cu un papuc in picior si unul in mana. La usa, in spatele covorasului murdar, ca sa nu incomodeze...domnul Vasile. "Buna ziua, domnisoara. Vasile imi spune." Zambesc ca sa nu ma sperii. Si nu ma sperii. "Spuneti, domnule Vasile." Si fuge.
Ma intorc spre colivie, il intreb pe Bibi daca a vazut ceva si el imi spune linistit: "20 de ani in Siberia". Acum, cand as avea motive sa rad, ma limitez la un zambet sec pe care Bibi il recunoaste deja de mult.
Ma asez in fata mesei cu o nelamurire pe care ma hotarasc sa o las nelamurita. Ma spal pe maini cu cateva pagini dintr-o revista glossy si aprind laptopul. Bag parola. Conectez rds-ul. Yahoo Messenger. User.Password. Vasile wants to be your friend. Dau accept si se deschide fereastra viitoarei mele conversatii cu Vasile. "Donsoara...sunt tot io...Vasile." "Da, Vasile. De ce tot fugi?" Vasile has signed out. Ma uit la Bibi curioasa si el imi da raspunsul: "Regina Maria a plecat la Cercul Polar".

Cand din interiorul buzelor mele rasare cate un manunchi de adolescenta tenebroasa ma arunc in mijlocul strazii, opresc toate masinile, toti soferii deschid geamurile si eu le soptesc: Nu-mi mai bate inima in piept...La propriu... S-a mutat in partea stanga a buzei de sus si ma jeneaza ca si cum ar vrea sa ma trimita la spitalul de boli contagioase cu tot dinadinsul...
Dinspre strada Venus vine un camion de gunoi. Le dau voie celoralalte sa plece...ma pregatesc sa il opresc...si, inainte sa apuc sa fac semn, un domn in varsta cu o sapca lasata intentionat pe spate, cu bretonul bine pieptanat, alaturi de un prosop cu o domnita dezbracata intins cu atentie pe scaunul din dreapta, striga: Urca! Te cautam!
Coboara scara...eu urc...ma asez peste nudul artistic de pe prosop...si zic: "La gunoi!" "In care te arunc? La biodegradabile? Peturi? Plastic? Sticla?" "Unde vreti... Daca se poate la lada pentru broscute si buburuze fericite...Eu nu prea mai am inima...sticlele s-ar putea sa nu ma primeasca..."
Buza de sus pulseaza fericita...Cea de jos se transforma in suport de pahare cu stema unei echipe de fotbal retrogradate...

Imi zambeste perdeaua murdara si ametita de fum de tigara. Imi zambeste ca si cum n-as avea nevoie de amuzamentul ei,ci de o compasiune beata de marijuana. Si se stramba la mine cu tot cu florile ei batrane, cu tot cu femeile care au tesut-o la fabrica de confectii, cu tot cu muzica pe care a ascultat-o, cu tot cu geamul murdar si cu imprejurimile pe care le leagana cateodata, cand bate vantul.
Ma intreb de ce sunt oamenii nervosi cand n-au niciun motiv si ma mai intreb cine a scris prima data cuvantul OBRAZNIC. Mi-e putin jena cu mine si ma sarut cu o bucata de ciocolata.
Perdeaua rade ca proasta. Si eu ma uit neclintita. Mi-e indiferent cati iubiti are si cate nopti nu doarme. E doar o perdea. Si eu sunt doar un om. Ma uit...

Dinspre ultima generatie...

O bunica bastarda se deseneaza pe zidurile cetatilor medievale. Si rade. Rade ca apucata. Copiii din cartierul vecin se uita la ea de departe si plang de foame. Erau zile in care femeiele plangeau si copiii radeau de nestiinta. Se gadilau singuri cu scutecele murdare si se intrebau de cele mai multe ori incotro merg tiganii care cotrobaie prin gunaoie.
Acum e invers. Copiii plang a amaraciune si bunicile rad indragostite ca la 15 ani. Indragostite si nebune. Bunici nebune catarate pe ziduri false pentru alpinisti. Si bunicii le privesc de acasa, din pat, facandu-si cruce si cerand indurare Dumnezeului descoperit in epoca postcomunista si devenit verosimil abia in ultimii ani.
Copiii isi fac abonamente la ziare ca sa primeasca miercurea romanele lui Kafka si bunicile participa la concursuri zilnice de frumusete. Si pierd. Pierd in fata mamelor tinere care si-au uitat copiii in chioscurile de ziare. Si cand pierd rad. Rad bunicile ca nebunele si se zbat ca si cum le-ar fi mila de lumea pe care ne-o lasa. Ca si cum ne-ar batjocori fara voia lor. Ca si cum rasetul e ultima arma impotriva unei plictiseli tehnologie de cel mai inalt rang.
Copiii au cearcane verzi. Mamele danseaza din buric la televizor. Si bunicile plang cand pot, ascunse sub poduri de nuiele.

Emigrant

Calare pe motorul fierbinte lumea se sperie si se indoaie ca ultimul episod al unui serial prost. Emanciparea se lasa subjugata, oamenii nu mai merg la vot si plantele urasc ecologistii. Cam asta se intampla atunci cand Pamantul se hotaraste sa ceara drept de calatorie in alt univers. Vrea diurna, trei mese pe zi si cazare la o pensiune de cinci trandafiri galbeni-aurii fara spini.
Colantii fosforescenti si patinele cu rotile din picioare il fac caraghios si dulce in acelasi timp. N-are nevoie nici de calciu, nici de fier si nici gand de vaccinul antigripal. Vrea sa plece in spatiu fara casca si fara tub de oxigen. Vrea sa ne lase pe toti amanet satelitului handicapat si sa ne faca sa plangem de dorul lui si al salamului de vara.
Are o singura rugaminte. Sa luptam contra terorismului pe Luna pentru ca acolo bombele nu isi mai fac efectul si e posibil sa castigam. Are nevoie de putina speranta. E tot ce ne cere. Apoi ne leapada. Ne da cate o grebla si cate un peste oceanic la fiecare, isi ia pantofii de clovn in geanta de fotbalist si pleaca indurerat. Pleaca de nevoie. Aici nu mai merge. E cazul sa incerce afara. Poate gaseste pe unde, pe la vreun patron mai instarit, o slujba in constructii. Intr-o zi va veni dupa noi.
Deocamdata...

Joaquin Sabina-La cancion mas hermosa del mundo