Să ascult hârtia când se îndoaie, plăpândă sub mână europeanului cucerit de venele cireşilor. Şi să nu-mi găsesc instinctele întoarse pe dos sub apele dezordonate din bibliotecă. Uite! Acolo sus, departe, mai aproape de cearcănele cerului decât de oraş, o linişte curioasă, agăţată pe o sârmă rămasă singură. După concert sârmele rămân singure şi liniştite, care mai de care mai simandicoase, şi se ascund pe sub porţile miniştrilor absenţi. Şi eu sper acelaşi lucru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu