Arta se leagă cu puţină făină de grâu

Mai acum vreo trei zile şi-un pic mi-am aruncat sticlele din ochi într-un pahar plin cu nevăzut. Şi-am măsurat din nou cu pete mici de cărbune toate minutele neterminate. Într-o toamnă cu târziu clasic am sărbătorit silabisirea weekend-urilor şi-a genitivului, am colorat fiţuici cu note bune şi note triste şi de câte ori m-am împiedicat de-un soldat îngâmfat l-am transformat în sunet de telefon fix. Mi-am spus apoi că poate e momentul să-mi scot diploma de vrăjitoare de sub pat şi exact înainte să ningă mi-am croşetat un fular mic cu ciucuri mari ca să mă laud fără prepoziţii. Mi-am acordat chitara cu pensula. Şi-am hotărât împreună cu toţi cei fără putere de decizie că soarele e mai mult măr decât lămâie şi că e timpul ca pentru dragostea sirenelor să se îndure lupte cu durerea dorului şi mai ales cu doi litri de vin şi-un pic de zahăr în vodkă. 

"Înainte să apară oamenii, nici nu mi-ar fi trecut prin cap că licoarea şi licuriciul s-ar putea ţine de mână." - zise un domn cu cearcăne, puţin supărat pe televizoare.