Decizia armatei piersicilor

Şi s-a ascuns. Au trecut cumva anii, sertarele s-au golit şi s-au umplut cu caramele şi şosete albe şi s-a ascuns. A rămas acolo, în spatele unei poveşti pe care o ştiau mulţi, sub castroanele cu spaghete nefierte şi privirile înjumătăţie, fericită şi convinsă că aşa a trebuit să fie, nu numai pentru că n-a avut de ales, ci pentru că se simţea fericită şi îi era frică, pentru că hotărâse să fie sinceră, să pună întrebări şi să răspundă, să nu treacă barierea ipocriziei îngerilor şi să-şi păstreze cumva primii paşi pe sfoară, pe taxiuri, pe rachete de tenis, pe părul blond şi pe ochii nehotărâţi.