Dimineaţa, în praful beţiei şi-al tradiţionalului nor de aprilie, ea deschide ochii şi îşi surprinde gâtul înfăşurat blând în fularul lui. Cu parfumul strâns în timp, în mâinile femeilor din fabrică, în camioane, depozite şi cutii mari, pe sub rafturi, în plasa de hârtie şi acasă, pe fotoliul lor, poate în hârtia pentru cadouri, prima dată pe umerii lui, puţin aspru, a doua oară mai puţin interesant, în seara în care celălalt era pierdut şi aproape sigur pe gâtul ei în dimineaţa asta în care vinul a cărui culoare nu şi-o mai amintea îşi exprima amintirile prin bătăi surde în geamul din faţa primăriei. Cafeaua albă şi cana cu buline lăsată acasă. Pe masă zace invitaţia. Mi-e dor de ceva ce n-am avut niciodată, zbiară versuri neinspirate pe sub catedrale scăpate de orice stil. Prin pereţi nu se înţeleg nici măcar trezirea mea cu somnul tău. Ochii mai prind câte ceva. Şi zâmbesc coloraţi prin pereţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu