irinadehartie.blogspot.com Web analytics

miercuri, 14 aprilie 2010

Du-te acasă, nu putem să ne jucăm

Când te trezeşti, în lipsa marelui eveniment, a întâmplărilor mărunte şi-a minutelor înghesuite, în faţa unei dimineţi în care nu ştii care e x-ul pentru fericiri şi pantofi galbeni căţăraţi pe umbrele cu spini, e puţin prea târziu ca să mai înţelegi de ce e aşa şi nu invers, de ce zarurile cad pe partea cu ochi negri, cum de noaptea are mai multe urechi decât eşarfele şi brăţările cu magneţi şi cât e de târziu...Şi stai cu ochii închişi în faţa soarelui care nu reuşeşte să-ţi mai analizeze somnul, te uiţi în genele betoanelor, te întrebi când o sa te mai doară partea stânga a altcuiva şi nu ştii dacă să mai crezi sau să nu mai crezi în alte vieţi în care "prea târziu" să se transforme ba în "prea devreme", ba în "la timp". Nu mai ştii nici tu de câte ori ai inventat silabe căzute pe-o parte şi nu pe cealaltă, de câte ori n-a depins de tine, de câte ori erai hotărât să faci ceva rău şi ceilalţi au fost mai buni şi de câte ori ţi s-a făcut dor şi-ai părut surprins deşi ştiai că nu era nimic mai probabil. Ţi-a părut rău, ţi s-au desprins tălpile de mişcarea stelelor şi te întrebi de câte ori ai vrut să fii personaj de carte şi cum, fără să vrei, te-ai transformat în focul nefumătorilor şi-n bulinele de pe propria-ţi cană de cafea. Pentru că, dacă te trezeşti câteodată întrebându-te de ce marea întâmplare nu e a ta şi micile evenimente sunt brusc insuficiente, n-o să poţi face altceva decât să iei de mână ibricul cu lapte, cutiuţa cu cafea, borcanul cu zahăr şi cana cu buline şi să te transformi, împătimit şi cu puţine suferinţe gramaticale, într-un om normal pe marginea unui pat verde.

Şi lumile care îşi doreau să fie perpendiculare se vor preface din vina unui "prea târziu" crizat în mişcări ale vechilor sunete. Şi ochii şi deciziile şi timpul sunt mai limpezi dimineaţa, înainte de apus.

3 comentarii:

Fanfan spunea...

cred ca partea stanga a altcuiva poate sa te doara mai tare decat propria ta parte stanga ... si uite asa impartim particele din noi la multi kilometri distanta si ne trezim ca nu mai stim sa definim cuvantul 'eu'.

Irina Alexandra spunea...

Draga mea Fanfan, ai dreptate. Ne dor ochii şi buzele altora mai tare decât mâinile sau picioarele noastre. Şi eu cine mai sunt?

Fanfan spunea...

probail ca suntem o colectie de particele ;o)