Poveşti despre culori nerespectate

O gutuie proaspătă cu mirosuri pufoase de sălbăticiune crudă. Cam aşa era, cu basca roşie şi pantofii grei şi cam la fel se purta când mergea grăbită pe lângă parcul în renovare şi se-mpiedica de consoane nefinisate. Cam ca o gutuie fără zahăr, rămasă peste an în oala ruginită şi plictisită de-atâta schimbare. Eu către gutuie: Cobor şi mă-ndrept şi urc şi m-aplec, privesc, arunc, zâmbesc şi cad, zbor şi păşesc solid pe plăci de blană ecologică şi mă supăr, mă-ndoi şi calc apăsat, din ce în ce mai puţin apăsat, din ce în ce mai puţin apăsat.
Sunt o bască roşie pe care n-o am, ornată cu cercei mov de metal curios. Sunt singură şi din ce în ce mai des mă numesc bob de cafea confundat cu pui de năut.