irinadehartie.blogspot.com Web analytics

luni, 9 noiembrie 2009

Ceaţă peste bal

Aseară mi-am înnodat lumea la gât. Mi-am sărit din balconul frunţii şi-am dat drumul la apă peste aerul gălăgios. Aseară te-am prefăcut în cravată sărată şi-am sărbătorit cu vorbe pe care nu le cunoşteai oricâte cărţi de limbă străină estică ai fi mestecat. Te-am lăsat să crezi că lumea cu toate oraşele ei neluminate îmi stăteau la picioare pentru că ştiu trei cuvinte iuţi. Pe care nu vreau să ţi le spun ca să nu se luminze minunile. Pe care le ascund de teamă că mătasea se rupe la gât. Oameni pentru care am plâns şi brăţări de argit pe care nu le înţeleg nici cu închizătoare, nici fără. Dacă aş avea paşaport m-aş putea ridica pe vârfuri şi-aş putea cere viză pentru următorii cincisprezce kilometri. Şi tu nu pricepi nici asta, nici rostul prosoapelor. Apoi m-aş urca în tren, mi l-aş înnoda la mână şi-aş zbura cu el până-n inima ţării ca să-mi explici şi tu ce nu-nţeleg de la alţii când vine vorba despre fericire. Nu înţeleg nici de ce, nici pentru cât timp. Aş vrea să ştim că e vorba mai mult despre sârbi şi mai puţin despre ardei copţi.

Dar cred că asta rămâne pentru data viitoare când o să-mi zâmbeşti de pe marginea unui pahar premiant. Borges mă întreabă despre amintirile din timpul săptămânii. Pofticios.

Niciun comentariu: